Măsura face parte dintr-o campanie mai amplă a guvernului de coaliție al lui Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, de a-i trage la răspundere pe oficialii acuzați de abateri în timpul administrației anterioare, precum „încălcări ale Constituției”.

Un deputat al coaliției de guvernare a declarat pentru Reuters că comisia parlamentară care examinează moțiunea îi va chema pe Glapinski, pe Mateusz Morawiecki, fostul premier, și pe Jaroslaw Kaczynski, liderul fostului partid de guvernământ Lege și Justiție (PiS), în calitate de martori în cadrul anchetei.

„O cerere a fost înaintată președintelui Sejm-ului (parlamentul polonez, n.r.) pentru ca președintele Băncii Naționale a Poloniei, Adam Glapinski, să fie adus în fața Tribunalului de Stat”, a declarat Zbigniew Konwinski, un deputat din partea Coaliției Civice (KO), cea mai mare formațiune din guvern.

Moţiunea depusă împotriva guvernatorului Adam Glapinski cuprinde „exemple de încălcare a Constituţiei sau a legilor specifice”, a precizat Konwinski.

El a precizat că moțiunea a fost semnată de 191 de parlamentari.

Legăturile lui Kaczynski cu Glapinski datează de zeci de ani, cel din urmă preluând un al doilea mandat de șase ani ca guvernator al băncii centrale în 2022.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

„Sub conducerea lui Adam Glapinski, NBP (Banca Națională a Poloniei, n.r.) a fost transformată în principalul bastion al PiS pentru sarcini politice, gestionat de Jaroslaw Kaczynski”, a declarat Tomasz Trela, un deputat al Noii Stângi, formațiune care face parte, de asemenea, din coaliția de guvernare.

Încercarea de a-l înlătura pe Glapinski de la conducerea băncii centrale este însă o mișcare potențial riscantă, notează Reuters.

Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene, i-a transmis lui Glapinski, într-o scrisoare, că ar putea sesiza instanța supremă a UE cu privire la orice astfel de mișcare, deoarece ar putea afecta independența băncii centrale.

Regulile constituționale

Acuzațiile care i se aduc lui Glapinski includ lipsa de independență față de guvernul anterior, încălcarea normelor constituționale care împiedicau banca centrală să finanțeze împrumuturi guvernamentale atunci când a adoptat un program de relaxare cantitativă în timpul pandemiei de COVID-19 și inducerea în eroare a Ministerului de Finanțe cu privire la rezultatele financiare ale băncii.

„Acuzațiile sunt ridicole și insultă inteligența oamenilor sensibili și decenți”, a declarat Pawel Szalamacha, membru al consiliului băncii centrale, în cadrul unei conferințe de presă.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Szalamacha a susținut că programul de relaxare cantitativă a fost în conformitate cu legea și că acuzațiile la adresa lui Glapinski reprezintă un atac la adresa independenței băncii centrale.

Tribunalul de Stat este un organism care se pronunță cu privire la răspunderea constituțională a persoanelor care dețin cele mai înalte funcții din Polonia.

Glapinski spune că și-a făcut întotdeauna treaba într-o manieră independentă de influența politică.

El și-a apărat cu tărie bilanțul, subliniind scăderea puternică a inflației din ultimele luni și spunând că relaxarea cantitativă a fost esențială pentru a salva cea mai mare economie din estul Uniunii Europene în timpul pandemiei.

Drumul până la înlăturarea lui Glapinski, al cărui mandat se încheie în 2028, ar putea fi lung. Moțiunea va trebui să fie investigată de comisia parlamentară înainte de a fi supusă la vot de către întreaga cameră. Abia apoi va putea începe procesul în fața Tribunalului de Stat.

Dariusz Jonski, vicepreședintele comisiei, a declarat pentru televiziunea publică TVP Info că ancheta inițială ar putea începe în aprilie, după vacanța de Paște.

Zlotul a fost puțin influențat de apariția acestor informații și a fost cu 0,07% mai slab față de euro în cursul după-amiezii.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

„Atâta timp cât nu se pune problema (…) să se schimbe ceva în politica monetară sau în politica macroeconomică mai largă în Polonia, nu există niciun motiv anume (pentru ca zlotul) să reacționeze”, a declarat Piotr Bujak, economist șef la PKO BP.

Foto: Profimedia Images

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Dragan1952   •   27.03.2024, 08:09

Al nostru stă acolo pana la paștile cailor!

K476   •   26.03.2024, 22:37

Si al nostru trebuie judecat. A facut robor si ircs, nu ca indici independenti greu de influentat de cineva, ci influentati indirect chiar de BNR. Sa mai zicem de Caritas, FNI, Credit Fond, bancile populare, IFN-uri, CAR-uri, de care stie si le acopera de 30 de ani impotriva populatiei? De ce ne lasa ca in vestul salbatic si nu sesizeaza justitia si nici nu face campanii de informare? Si tacerea este o infractiune.

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   28.03.2024, 01:19

    Că v-a dus Isărescu cu pistolul la tâmplă la Caritas și la creditele în franci elvețieni. Când ăsta zicea că nu e OK să iei credit în altă monedă decât cea în care ești plătit, era depășit și comunist, toți băieții erau deștepți și rechinași de Wall Street. Și ce frumos țipau după aia prin centru că își dau foc dacă nu vine statul să le plătească ratele (din banii "proştilor" de rând)...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI