Unul dintre proiectele care urmează să intre în dezbatere este cel al ridicării pragului de impozitare a pensiilor. Este vorba despre un proiect al PNL, care se află în comisii la Camera Deputaților.

Coaliţia de guvernare a decis săptămâna trecută ca ridicarea pragului de impozitare pentru pensii de la 2.000 la 3.000 de lei să se facă prin proiectul de lege aflat în Parlament. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

În această sesiune se va schimba și conducerea Camerei Deputaților, în contextul în care președintele interimar Alfred Simonis va renunța la funcție după ce a fost ales la conducerea Consiliului Judeţean Timiş.

„De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage necandidând la altă poziție din Parlamentul României”, a declarat Simonis.

În legătură cu persoana care va prelua șefia interimară a Camerei Deputaților, social-democratul a precizat că o decizie va fi luată în ședința de plen de luni.

„Cel mai probabil, Daniel Suciu va prelua interimatul, însă decizia se va lua luni”, a spus Alfred Simonis.

Social-democrații se vor reuni luni, de la ora 11.00, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional şi a Grupurilor Parlamentare PSD pentru a stabili priorităţile noii sesiuni.

De asemenea, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că, pentru liberali, printre prioritățile acestei sesiuni se numără neimpozitarea pensiilor până la 3.000 de lei, eliminarea dublei impozitări a acumulărilor la Pilonul II de pensii şi a creșterilor de taxe şi impozite în legea bugetului de stat pe 2025 și Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

La rândul lor, reprezentanții USR au cerut, prin vocea deputatului Iulian Bulai, ca premierul Marcel Ciolacu să dea explicaţii în Parlament despre propunerea de comisar european din partea României, în contextul expirării termenului. Prim-ministrul este invitat marți, 3 septembrie, în Parlament.

Este de așteptat ca activitatea senatorilor și deputaților în această sesiune să fie influențată de cele două runde de alegeri programate la finalul anului – alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie şi 8 decembrie şi cele parlamentare, programate pe 1 decembrie.

Urmărește-ne pe Google News