Din cei 328 de deputați, 103 deputați nu au luat cuvântul în plen decât în prima ședință a forului legislativ, în luna decembrie, când au depus jurământul de credință, la preluarea mandatului de parlamentar. Intervențiilor lor au durat, în medie 30 de secunde, și au cuprins textul: ”Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu.”
103 deputați, în lista ”aleșilor tăcuți”: Au vorbit o singură dată în plen, la depunerea jurământului
La aproape 3 luni de la începutul noii legislaturi, pe 1 februarie 2017, cei 103 de deputați nu au mai luat cuvântul niciodată în plen.
Din grupul celor 154 de parlamentari ai PSD din Camera Deputaților, au vorbit doar o dată de la tribuna plenului 70 de aleși. Aceștia au depus jurământul de credință, în luna decembrie, și de atunci activitatea în plen a lipsit cu desăvârșire. Pe listă se află și parlamentari cu vechime în Parlament, precum Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, care a scăpat până acum și de votul privind cererea de urmărire penală, pe numele lui, dar și Andreea Cosma, fiica liderului local de Prahova Mircea Cosma, sau Alexandra Bogaciu, nepoata primarului Pandele, cea mai tânără deputată.
Parlamentarii PSD cu activitate zero în ședințele de plen sunt: Viorel Chiriac, Dănuț Păle, Alexandru Ioan Andrei, Dănuț Andrușcă, Radu Băbuș, Alexandru Bălănescu, Nicolae Bănicioiu, Dragoș Petru Bărlădeanu, Eugen Bejinariu, Boboc Tudorița, Alexandra Corina Bogaciu, Gheorghe Dănuț Bogdan, Vlad Bontea, Aurel Căciulă, Dan Ciocan, Andreea Cosma, Coste Marina Adelina, Ioan Dârzu, Costel Neculai Dunava, Ionel Floroiu, Mirela Furtună, Bianca Gavriliță, Nicolae Georgescu, Nicușor Halici, Iulian Iacomi, Iancu Mariu Ionel, Neculai Eftimie, Claudiu Ilișanu, Luminița Jivan, Sorin Lazăr, Călin Vasile Andrei Matei, Mitică Marius Mărgărit, Marilena Meiroșu, Moagher Laura Mihaela, Ion Mocioalcă, Eugen Neață, Nicu Niță, Iuliu Nosa, Radu Adrian Pau, Octavian Petric, Eliza Mădălina Peța, Florin Popa, Mihai Valentin Popa, Ștefan Ovidiu Popa, Alexandra Presură, Alexandru Rădulescu, Cătălin Rădulescu, Ioan Sorin Roman, Alexandru Rotaru, Lucian Eduard Simion, Ovidiu Ioan Sitterli, Ion Spânu, Irinel Stativă, Alexandru Stănescu, Matei Suciu, Ciprian Constantin Șerban, Șotcan Teodora, Lucian Șova, Ioan Terea, Angel Tâlvăr, Adrian Todor, Constantin Trușcă, Mihai Tudose, Adriana Tușa, Răzvan Ion Ursu, Nicolae Velcea, George Gabriel Vișan, Mihăiță Vârză, Constantin Zamfira.
Din cei 69 de deputați PNL, 7 deputați au vorbit doar o singură dată. Este vorba despre Marius Bodea, Viorica Cherecheș, Mihai Culeafă, George Ionescu, Mihai Doru Oprișcan. Marlen Pirtea, Ionuț Stroe.
Uniunea Salvați România are 29 de parlamentari în Camera Deputaților. Din aceștia, 5 deputați s-au remarcat prin activitate minimă în plenul Camerei: Lavinia Corina Abu-Amra, Adrian Dohotaru, Adrian Claudiu Prisnel, Dan Răzvan Rădulescu, Cornel Zainea.
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) are 21 de membri. Lista deputaților care au vorbit de la tribună doar la depunerea jurământului cuprinde șase deputați: KULCSÁR-TERZA József-György, AMBRUS Izabella-Agnes, BENEDEK Zacharie, BENKŐ Erika, Petru Farago, SEBESTYÉN Csaba-István.
ALDE are 20 de deputați în Parlament. Din aceștia aproape jumătate au vorbit în plen doar la depunerea jurământului. Astfel, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, 9 liberal-democrați se află pe această listă: Ștefan Băișanu, Mircea Banias, Calotă Florică Ică, Sorin Câmpeanu, Ion Cupă, Eugen Durbacă, Andrei Gerea, Dumitru Lovin, Mihai Niță.
PMP are 19 deputați. Octavian Goga, Adrian Mocanu sunt deputații care nu au vorbit în plen decât la depunerea jurămîntului. Din cei 17 deputați din grupul minorităților naționale, 4 parlamentari se află pe lista celor cu activitate slabă în plen: Slavoliub ADNAGI, Petronela-Mihaela CSOKANY Iarco Furic și Iusein Ibram.
Cine sunt senatorii cu activitate zero în plenul Parlamentului
Din totalul de 136 de senatori din Parlamentul României, 22 de senatori intră în lista parlamentarilor cu activitate zero în plen.
Grupul senatorilor PSD numără 67 de membri. Din aceștia, 15 senatori social-democrați au vorbit doar o dată în plen, atunci când au rostit jurământul de credință, la preluarea mandatului: Liviu Lucian Mazilu, Cristina Marian Stocheci, Nicolae Avram. Adrian Dragoș Benea, Emanuel Gabriel Botnaru, Valer Daniel Breaz, Eugen Dogariu, Mihai Fifor, Verginel Iordache, Gheorghe Marin, Ștefan Mihu, Ovidiu Florin Orțan, Gheorghe Pop, Radu Cosmin Preda, Emanoil Savin.
PNL are 30 de senatori în grupul parlamentar. Lista celor care au vorbit o singură data în plen îi cuprinde pe Iulian Dumitrescu, Răducu George Filipescu, Alexandru Pereș și Cornel Popa.
USR are 13 senatori. George Neculai Marussi este singurul senator cu o singură intervenție în plen, la depunerea jurământului. UDMR are nouă senatori. Unul singur a vorbit o singură dată în plen: Novak Csaba-Zoltán. Acesta este și secretar în cadrul grupului parlamentar. Și ALDE are nouă senatori, iar Ilie Niță are o singură intervenție în plen. PMP are opt senatori, toți luând cuvntul de câteva ori în plen.
De câte ori au vorbit liderii partidelor, în plen: Dragnea, lider cu peste 300 de intervenții
Liderii principalelor partide politice au avut activitate intensă în Parlament. Asta cu atât mai mult cu cât liderii majorității, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu sunt și președinții celor două Camere ale Parlamentului. Astfel, liderul PSD Liviu Dragnea are 331 de intervenții, în 14 ședințe de plen, în calitate de președinte al Camerei. Călin Popescu Tăriceanu are 22 de intervenții, de la tribuna Senatului.
Raluca Turcan, liderul interimar al PNL, are 35 de luări de cuvânt, în 14 ședințe. Liderul UDMR Kelemen Hunor are 4 intervenții la dezbaterile din plenul Camerei Deputaților, una dintre ele fiind în cadrul dezbaterii moțiuni de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu. Traian Băsescu, liderul PMP, are 63 de intervenții în plen, la Senat.
Fostul premier Victor Ponta are doar două intervenții. Una la depunerea jurământului și una în cadrul dezbaterii proiectului privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Liderul USR Nicușor Dan are 34 de luări de cuvânt, în 13 ședințe de plen ale Camerei Deputaților.