PSD renunţă la recomandarea din aviz, la solicitarea lui Florin Iordache. Se reia votul în plenul comun

UPDATE ora 11.20 Plenul Parlamentului  a votat din nou avizul privind solicitarea preşedintelui, cu eliminarea „recomandării” introduse în raport. S-au înregistrat 218 voturi favorabile, 11 împotrivă şi 3 abţineri.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a venit la tribună şi a cerut reluarea votului, precizând că bucata de text a fost adăugată „din excesul de zel al unor colegi”.

Plenul Parlamentului, aviz favorabil pe scrisoarea lui Iohannis, cu o „reomandare” din partea comisiilor juridice

UPDATE ora 10.40 Plenul Parlamentului a dat vot, miercuri, pe solicitarea şefului statului privind reconsultarea Parlamentului, pe cele două noi teme, amnistia şi graţierea şi legiferarea prin Ordonanţe de Urgenţă. S-au înregistrat 263 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi o abţinere, iar cinci parlamentari nu au votat.

A fost scandal în cadrul şedinţei, după ce în raportul comisiilor juridice, pe solicitarea lui Klaus Iohannis, a apărut o „recomandare”, în care se face referire la mai multe articole din legi şi Constituţie. PNL a acuzat un „fals” şi a cerut eliminarea acelei părţi din raport.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Social-democratul Nicuşor Halici a citit raportul Comisiilor juridice şi a susţinut că nu este un fals. „Nu este vorba de niciun fals. Noi nu facem decât ca preşedintele să respecte Constituţia şi recomandările Comisiei de la Veneţia”, a spus Halici.

Ce cuprinde raportul „ţinut la secret”

PNL a acuzat, în plen, faptul că raportul comisiilor juridice, pe solicitarea preşedintelui, a fost ţinut „la secret” şi făcut public abia când a început şedinţa.

În document se precizează că este vorba despre un raport favorabil, ”cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să se respecte: Constituția României, legea 3/2000 privind desfășurarea referendumului, deciziile Curții Constituționale în materie și recomandările Codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția.

  1. Constituția României: art. 90 și art. 74 alin (2) – Problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea, care, potrivit art. 74 alin (2) din Constituție nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor.
  2. Decizia Curții Constituționale a României nr. 70/1999: ”Președintele nu poate iniția un referendum legislativ”.
  3. Decizia Curții Constituționale a României nr. 799/2011: Punerea în acord cu Decizia 799/2011 în sensul: ”…exceptării de la referendumul cerut de președinte a problemelor de interes național care, aprobate prin exprimarea voinței poporului, ar impune revizuirea Constituției”.
  4. Codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneția: ”III. Pct. 3 – Textele supuse refrendumului nu trebuie să contravină dreptului internațional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democrație, drepturile omului și preeminența dreptului – statul de drept)”.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu
Recomandări
Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

PNL:”Raportul comisiilor este un fals. Raportul este falsificat în mod grosolan faţă de votul şi dezbaterile din comisie!”

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a spus, în plen, că raportul Comisiilor juridice privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de organizare a referendumului este un „fals”, fiind amestecate mai multe texte, şi a solicitat refacerea acestuia, acuzaţii respinse de preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Nicuşor Halici, care a precizat că în raport doar i se solicită şefului statului să respecte Constituţia şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

„Raportul comisiilor este un fals. Raportul este falsificat în mod grosolan faţă de votul şi dezbaterile din comisie. Din nefericire, proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text. Sunt amestecate prevederi legate de referendumul consultativ solicitat de preşedintele Iohannis şi cu cele de referendum de modificare a Constituţiei. Astăzi, documentul supus votului este unul fals. Preşedintele are dreptul de a consulta Parlamentul. Comisiile au dat un aviz favorabil fără niciun amendament. Solicităm refacerea raportului”, a afirmat Turcan în plenul Parlamentului.

Şi deputatul USR Stelian Ion a cerut eliminarea din raport a recomandărilor făcute preşedintelui.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

„Fie este un fals grosolan, sau o eroare materială. Considerând că este o eroare materială, solicităm eliminarea aşa-ziselor recomandări făcute de Parlament, pentru că nu au fost discutate de comisii”, a subliniat Stelian Ion.

Ce prevede legea referendumului: Avizul Parlamentului, pe referendumul declanşat de şeful statului, este consultativ

Legea referendumului, la capitolul Referendumul cu privire la probleme de interes naţional, prevede:

ART. 11(1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celordouă Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.

(4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

ART. 12(1) *) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţăriiB. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:a) regimul general al proprietăţii publice şi private;b) organizareaadministraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;c) organizarea generală a învăţământului;d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani; 4f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;g) regimul general al cultelor.(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate.*)Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 567/2006, a constatat că dispoziţiile art. 12alin. (1) sunt neconstituţion


Pe ordinea de zi a plenului reunit figurează scrisoarea președintelui, precum și raportul comun al Comisiilor juridice ale Parlamentului, care au avizat favorabil solicitarea președintelui Klaus Iohannis și proiectul de hotărâre.

Marți, comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil raportul privind solicitarea lui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe tema justiţiei pe data de 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.

Raportul a fost aprobat cu unanimitate de voturi de către membrii Comisiilor juridice reunite ale Parlamentului. În timpul dezbaterilor, deputatul social-democrat Florin Iordache a declarat că PSD susține avizul favorabil fără niciun fel de intervenții.

„Noi majoritatea susţinem un acord favorabil cu niciun fel de intervenţii. Este dreptul preşedintelui să solicite organizarea referendumului”, a spus deputatul PSD Florin Iordache.

Pe 4 aprilie, Klaus Iohannis a anunţat cele două teme pentru referendumul din 26 mai. Șeful statului a precizat că temele transmise Legislativului sunt de interes național. Temele referendumului pe Justiție sunt:

  • interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţiei;
  • interzicerea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe.

Citește și:

VIDEO | Tribut impresionant pentru Catedrala Notre-Dame, pe străzile din Paris. Momentul a fost filmat de un turist


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI