Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală adoptat de Parlament a fost iniţiat de deputata independentă Oana Bîzgan.
Conform deputatei, modificarea Codului Penal era imperativă, pentru că pedepsele prevăzute pentru agresorii sexuali ai copiilor erau mici, iar judecătorii hotărau, de multe ori, suspendarea executării lor. Pentru că art. 91 din Codul Penal prevede că “instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani”.
Printr-o serie de articole publicate începând din octombrie 2018, Libertatea a dezvăluit că mulţi dintre prădătorii de copii nu făceau nicio zi de închisoare, deşi faptele comise de ei, pe care unii le şi recunoşteau, sunt extrem de grave.
Mai mult, instanţele îi trimiteau pe cei dovediţi că au abuzat sexual copii să presteze muncă în folosul comunităţii la şcoli sau la centrele de plasament. Adică, exact în preajma copiilor.
“Un alt aspect deosebit de important în ceea ce priveşte cazurile de abuz sexual asupra minorilor este reprezentat de diferenţa de vârstă dintre agresori şi victime”, preciza deputata Oana Bîzgan, în expunerea de motive a proiectului de lege cu care a obţinut modificarea Codului Penal.
De cele mai multe ori, agresorii au de cel puţin două ori vârsta victimelor, acest fapt fiind complet ignorat de judecători, atunci când pronunţă sentinţele.
Deputat Oana Bîzgan:
Prin modificarea Codului Penal adoptată azi de Camera Deputaţilor, instanţele trebuie să ţină seama de vârsta agresorilor, pentru că, de acum, chiar legea îi obligă să facă asta.
Cresc pedepsele pentru violatori şi traficanţi de copii
Prin legea adoptată de Parlament (Senatul a adoptat-o în martie 2020), violul şi actul sexual cu un minor devin imprescriptibile, la fel precum crimele şi infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război.
Asta înseamnă că violatorii şi prădătorii de copii vor putea fi traşi la răspundere, indiferent de cât timp trece de la data comiterii faptei şi până la momentul în care sunt prinşi şi dovediţi.
Cei condamnaţi pentru viol şi trafic de minori vor primi cel puţin 5 ani de închisoare, prin creşterea limitei minime a pedepselor, astfel:
- Pentru traficul de minori, pedeapsa este de la 5 la 10 ani de închisoare (până acum, era de la 3 la 10 ani)
- Violul se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani (până acum, era de la de la 3 la 10 ani), iar dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani (până acum, era de la 5 la 12 ani)
În plus, apare un nou articol în Codul Penal, care spune că atunci când victima violului este un minor aflat în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau este membru de familie/conviețuiește cu făptuitorul, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi atunci când victima violului este un minor, iar fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice sau când fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună.
Recidiviştii care violează copii – cel puţin 7 ani de închisoare
Recidiviştii vor avea un regim special: dacă cel care a violat un copil a mai fost condamnat înainte pentru vreo faptă similară, adică o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Dacă violul a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani (până acum, era de la 7 ani la 18 ani).
Cu închisoare de la 5 la 12 ani vor fi pedepsiţi cei care comit infracţiunea de agresiune sexuală (un act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal sau alte acte de penetrare vaginală sau anală) asupra minorilor, dacă ei au mai fost condamnaţi înainte pentru o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.
Pedepse mai mari pentru adulţii care profită de copii
Noua lege prevede că actul sexual cu un minor (raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală) comis cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani.
Dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
Cu alte cuvinte, adulţii care comit acte sexuale cu copiii care nu a împlinit 14 ani pot primi cel puţin 5 ani de închisoare. Iar pedeapsa nu va putea dată, în această situaţie, decât cu executarea ei în regim de detenţie!
Dacă victima are între 14 şi 16 ani, pedeapsa pentru act sexual cu un minor este închisoarea de unu la 5 ani. Însă, dacă făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. De data aceasta, dacă instanţa alege minimumul pedepsei, poate dispune şi suspendarea executării ei sub supraveghere, deci condamnatul nu va face nicio zi de închisoare.
Noua lege prevede că actul sexual cu un minor nu se sancţionează atunci când diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.
Guvernul s-a opus: “Duce marea majoritate a cazurilor în sfera variantei agravate”
La Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, Guvernul României, prin Ministerul Justiţiei, a depus un amendament prin care cerea să se renunţe la pedepsirea în exces a adulţilor care comit infracţiunea de act sexual cu un minor.
Să se renunţe măcar în cazul în care victimele au vârste între 14 şi 16 ani, a cerut Guvernul pentru că “reglementarea ca variantă agravată a faptei de comitere a unui act sexual cu un minor atunci când făptuitorul a împlinit 18 ani reduce aplicarea variantei tip a infracțiunii (pedepsită cu închisoarea între un an și 5 ani) doar la cazurile în care autorul este un minor care răspunde penal, iar diferența de vârstă depășește 3 ani”.
“Reglementarea duce marea majoritate a cazurilor care intră sub incidența art. 220 în sfera variantei agravate a acestuia, pedepsită cu închisoare între 3 și 10, respectiv 5 și 12 ani”, amendamentul Guvernului
Altfel spus, Guvernul se temea că majoritatea abuzatorilor de copii, fiind adulţi, ar putea primi doar pedepse mai mari.
Comisia Juridică a respins amendamentul Guvernului.
Se poate cere arestarea preventivă a celui care comite un act sexual cu un minor
În Codul Penal apare un articol nou, 222 indice 1, care defineşte “faptele comise în circumstanțe agravante”.
Dacă faptele prevăzute la art. 220 – 222 (actul sexual cu un minor, coruperea sexuală a minorilor şi racolarea minorilor în scopuri sexuale) sunt săvârșite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Şi Codul de Procedură Penală se modifică, astfel încât măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit un act sexual cu un minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale sau de ultraj contra bunelor moravuri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro