Inițiativa legislativă care aparţine USR a fost adoptată cu 294 de voturi „pentru”.

Este vorba despre cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

USR spune că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care incriminează produsele etnobotanice, deși există multe cazuri de tineri care și-au ratat viitorul din cauza acestor substanțe.

„Majorarea pedepselor este prevăzută și pentru introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri de risc, precum și pentru persoanele care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”, mai transmite USR.

Ce prevede proiectul de lege

Initiaţiva legislativă modifică şi completează Legea nr.143/2000, precum şi Legea nr. 194/2011, în sensul redefinirii noţiunilor de „substanţe aflate sub control naţional” şi de „droguri”, al majorării pedepselor pentru o parte dintre infracţiunile prevăzute în cuprinsul celor două acte normative, precum şi al incriminării deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu.

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, prevede proiectul adoptat. În legea în vigoare se prevăd pedepse de la 2 la 7 ani.

De asemenea, potrivit textului adoptat, „introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”, faţă de pedeapsa de 3 la 10 ani, cum este în prezent.

Dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, mai stabileşte proiectul. În prezent, pedeapsa în acest caz este este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Dacă faptele au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, faţă de închisoarea de la 10 la 20 de ani, cum este în prezent.

De asemenea, „fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”. În legea în vigoare, pedeapsa cu închisoare în acest caz este de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

„Bunurile şi mijloacele folosite la fabricarea ilicită a drogurilor pot fi folosite în scop didactic, prin punerea lor la dispoziţia unităţilor de pregătire a organelor de aplicare a legii sau prin folosirea lor în campanii de conştientizare a riscurilor asociate consumului de droguri”, se mai prevede în proiectul adoptat.

Totodată, a fost majorată pedeapsa în cazul efectuării fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi de operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să se prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, pedeapsa cu închisoarea va fi de la 1 la 5 ani, faţă de 3 luni – 2 ani sau amendă, cum este reglementarea actuală.

„Deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, în scop de consum propriu, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, prevede un text nou introdus.

„Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”, mai stabileşte proiectul. În prezent, pedepsele sunt de la unul la 5 ani.

Şi în cazul publicităţii făcute oricăror produse „pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive” a fost mărită pedeapsa cu închisoare între un an şi 5 ani, faţă de o lună până la un an sau amendă, cum este în prezent.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

 
 

Urmărește-ne pe Google News