S-au înregistrat 259 voturi pentru înfiinţarea comisiei, 30 împotrivă şi 19 abţineri.
Comisia va fi formată din 23 de membri şi va putea face audierea oricărei persoane care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului. Raportul Comisiei de anchetă va fi depus în termen de 90 de zile de la constituire.
PNL a acuzat PSD şi ALDE că au decis înfiinţarea comisiei de anchetă, pentru că au pierdut alegerile din 26 mai.
Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat că liberalii votează pentru înfiinţarea Comisiei speciale de anchetă referitoare la votul din 26 mai, dar a subliniat că ancheta trebuie să fie „asupra şi în faţa celor care au împiedicat dreptul la vot pentru românii ce au fost umiliţi la consulate, la ambasadele României din UE şi din alte ţări”.
„Nu avem absolut nimic împotriva verificării tuturor suspiciunilor care vizează o posibilă fraudare a votului. PNL votează pentru înfiinţarea acestei comisii de anchetă şi solicită următoarele lucruri: audierea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, referitor la votul din diaspora de la alegerile europarlamentare; audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, referitor la sincopele din procesul de votare, cazurile de primari care în ziua votului i-au îndemnat pe alegători să nu voteze la referendum, cazuri de prefecţi care s-au implicat în campanie, finanţări preferenţiale pentru primari”, a susţinut Turcan, în plenul reunit al celor două Camere.
Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat că „nu există în nicio ţară din lume ca un serviciu secret să opereze tabletele” la alegeri.
„Avem ceva de ascuns? Are vreunul dintre partide ceva de ascuns? Dacă nu, haideţi să răspundem tuturor întrebărilor lansate în spaţiul public de oameni cu vederi de dreapta, nu de stânga. Hai să vedem de ce aceşti oameni ne spun că sunt mii de secţii din România care nu se închid pe cheie. Să vedem de ce au simţit un milion de oameni din România să facă turism în ziua votului în comune care nu aveau niciun fel de atracţie turistică. Haideţi să vedem dacă, într-adevăr, în multe secţii de vot a fost viciat acest proces. Pentru că Guvernul, din punct de vedere administrativ, a organizat aceste alegeri, dar să nu uităm că la tabletă a fost un serviciu militarizat şi că nu există în nicio ţară din lumea asta un serviciu secret să opereze tabletele”, a afirmat Vasilescu.
Preşedintele comisiei speciale va fi Lia Olguţa Vasilescu.
Senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă vor fi vicepreşedinţi. Alţii membrii din partea social-democraţilor vor mai fi şi deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea. Senatorul ALDE Daniel Zamfir a fost desemnat secretar.
Pro România şi grupul minorităţilor au anunţat că nu desemnează membri în Comisie.