PNL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională propunerea legislativă, pentru că, potrivit legii, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor.

Ininiţiatorii, pe de altă parte, spun că după depunerea proiectului de lege a apărut o OUG a guvernului.

„Ştim cu toţii că acum ceva vreme CCR a decis că, dacă există un proiect de lege, nu se poate reglementa acest domeniu prin OUG. Guvernul nu a ţinut cont de această decizie a Curţii. Vorbim despre o lege organică care în orice moment trebuie modificată, amendată de Parlament”, a explicat Kelemen Hunor.

Guvernul Orban a amânat alegerile locale şi a prelungit mandatul primarilor până la sfârşitul acestui an, prin ordonanţă de urgenţă.

Inițiativa legislativă a fost semnată de liderii politici Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu.

Mandatele actualilor aleși locali se prelungesc până cel târziu la data de 31 decembrie 2020.

„Parlamentul trebuie să decidă data alegerilor, nu un guvern minoritar. Orban și săptămâna asta tot de alegeri vorbea. Facem alegeri când va fi sigur din punct de vedere sanitar”, a declarat liderul Pro România, Victor Ponta, la dezbaterile din plen.

Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu a explicat, în plen, de ce parlamentarii PNL nu susţin proiectul care „ascunde cel puţin un interes meschin al PSD şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat”.

„În plină pandemie, pe o curbă ascendentă, venim cu un proiect de lege care caută să stabilească data alegerilor locale. Iată ipocrizia. Interesul meschin vine din aceea că încă odată PSD şi sateliţii artificiali şi naturali nu-şi ascund interesul pentru funcţii, pentru poziţi, pentru a stabili foarte clar în interesul pe care şi-l asumă data alegerilor, preluând din atribuţiile Guvernului, Aşa cum odinioară domnul Dragnea, doamna Dăncilă căutau să golească de atribuţii instituţia prezidenţială, aşa şi acum, pe acelaşi model, se caută golirea de atribuţii a executivului. (…) Ar fi trebuit o discuţie pe marginea acestui proiect şi nu introdus aşa, pe sub uşă”, a spus liberalul.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a aătat că decizia Parlamentului a venit din cauza lipsei de dialog între Guvern şi Parlament, mai ales în condiţiile în care executivul nu are majoritate,

„Era clar pentru oricine care a urmărit evoluţia epidemiei de la acea dată, deja declarată pandemie, că nu pot fi organizate în iunie, mai, în condiţii normale, în condiţii decente, alegerile locale”, a mai spus liderul UDMR.

 
 

Urmărește-ne pe Google News