Astfel, potrivit proiectului, pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr.263/2010, reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani;

S-a mai decis reducerea stagiului complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.

Proiectul mai prevede că toate pensiile recalculate potrivit art.1691 vor beneficia de recalcularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti;

De reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani, beneficiază şi persoanele înscrise la pensie după anul 2011.

Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii a transmis că Ministerul Muncii și Justiției Sociale a avizat favorabil proiectul grupului PSD din Camera Deputaților care corectează o modificare la Legea pensiilor ce a generat mai multe inechități in rândul pensionarilor cu grupe de munca, mai precis, diferențele fiind între cei care au ieșit la pensie înainte de 2011 și cei care au ieșit după acest an.

”Legea merge la președinte pentru promulgare și speram sa fie citită foarte repede și semnată! Pentru cei din PNL care încă rostogolesc minciuna ca inechitatea a fost generată de o Hotărâre de Guvern de anul trecut, mentionez, a mia oara, ca HG-ul stabilea doar normele metodologice ale unei legi votate de parlament in perioada când PSD-ALDE nu erau la guvernare. Tot azi, PNL a acuzat din nou PSD ca “a scăzut pensiile” de când se afla la guvernare. Ce s-o fuma la grupul PNL?”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Citește și: Călin Farcaș, cronica unei morți anunțate și a unui sistem prea bolnav ca să poate vindeca

 
 

Urmărește-ne pe Google News