În dezbaterea pe această temă, care a avut loc în urmă cu două zile, pe 22 februarie, deputatul PNL Andrei Daniel Gheorghe a susținut proiectul, motivând importanța pe care o are schitul, din punctul de vedere al „geopoliticii spirituale”.
„Schitul Prodromu este cea mai importantă ambasadă spirituală pe care o deține România”, a declarat Gheorghe.
„Cred că în acest moment, în care se joacă tot felul de cărți geopolitice și în care Rusia încearcă să deturneze ortodoxia în interes politic, prezența românească la Muntele Athos este esențială, fundamentală, iar statul român trebuie să fie alături de monarhii (sic!) noștri de acolo și alături de toți cei care se roagă lui Hristos de la Sfântul Munte Athos”, a mai spus deputatul PNL.
Funcționarea schitului, „pusă în pericol”
Noua lege aprobă, de fapt, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 113/2020, prin care Guvernul Orban creștea alocarea bugetară acordată schitului din Muntele Athos.
Potrivit expunerii de motive transmise de Guvern, „caracterul stringent al acestei modificări este dat de nevoia urgentă de a primi sprijin financiar a Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos, Grecia, fără de care este pusă în pericol funcționarea acestei unități de cult”.
Legea a fost aprobată miercuri cu 258 de voturi favorabile, 31 împotrivă și 19 abțineri.
Potrivit Constituției, după ce sunt adoptate de Guvern, ordonanțele de urgență intră în vigoare, iar ulterior în Parlament, care le poate aproba, modifica sau respinge.
Alocația trebuia să crească din 2020, dar legea a fost prost făcută
Anul trecut, 90 de parlamentari de la toate partidele, în frunte cu ex-deputatul PSD Iulian Iancu, au depus o propunere legislativă cu același obiect: creșterea alocării bugetare a schitului de la 250.000 de euro la 960.000 de euro.
Propunerea a devenit Legea 41/2020, dar nu a fost pusă în aplicare, pentru că inițiatorii prevedeau două surse de finanțare distincte.
Astfel, la articolul 2 din lege, parlamentarii scriau că suma se alocă „anual, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii”, iar la articolul 3 stipulau că suma va fi acordată din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte.
Aceste probleme reies chiar din expunerea Ordonanței de Urgență a Guvernului de anul trecut.
Astfel, din cauza surselor de finanțare diferite menționate în lege, Guvernul Orban scria în document că „fără corelarea celor două articole din Legea nr. 114/2007, republicată, cu modificările ulterioare, nu se mai poate acorda sprijin pentru Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos”.
foto: basilca.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro