Votul în plenul Parlamentului se va da joi, începând cu ora 12.00, într-o şedinţă online.

HOTĂRÂREA pentru  încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României prevede, însă, mai multe articole, în care sunt puse condiţii Guvernului, în această perioadă:

Art. 1. Se încuviințează măsura prelungirii stării de urgență pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de președintele României prin  Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Art. 2.(1) Pe durata stării de urgență, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.(2) Restrângerea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie determinată exclusiv de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată și cu respectarea strictă a exigențelor art. 53 alin. (2) din Constituția României.(3) Durata restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți nu poate depăși durata stării de urgență.

Art. 3.(1) Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziții prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 se dispune numai prin acte normative cu putere de lege.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Art. 4.Pe durata stării de urgență, Guvernul va acționa pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicat în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.

Art. 5 (1) Pe perioada stării de urgență, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 și motivele care le-au determinat. (2) În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgență pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale și măsurile cu caracter economic și social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor și efectele produse, precum și conformitatea acestora cu exigențele dispozițiilor art. 53 și art. 93 din Constituția României, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare. (3) În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii și propuneri, în condițiile prevăzute de art. 140 alin. 9 3 din Constituția României.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Constituţia spune, însă, la ARTICOLUL 93, că Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Cum justifică Parlamentul votul de încuviinţare a prelungirii stării de urgenţă

Aleşii scriu, în Hotărâre şi motivele pentru care au decis să încuviinţeze prelungirea stării de urgenţă:

Conștienți de pericolul global pe care îl reprezintă pandemia cauzată de SARS-COV 2 și de necesitatea unor eforturi comune coordonate ale instituțiilor și autorităților statului român,

Considerând o excepție necesitatea recurgerii la instrumente deosebite și măsuri excepționale pentru a preveni și combate epidemia COVID – 19,

Reafirmând principiile constituționale potrivit cărora drepturile și libertățile cetățenilor, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme garantate, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român si idealurilor Revoluției din Decembrie 1989,

Asumându-ne o concepție comună despre aceste drepturi și libertăți este de cea mai mare importanță pentru realizarea deplină a acestui angajament,

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Preocupați de modul în care Guvernul acționează în plan medical, sanitar pentru prevenirea răspândirii epidemiei,

Îngrijorați de lipsa unor măsuri riguroase și rapide de atenuare a efectelor economice ale crizei,

Ținând cont de necesitatea reluării cât mai grabnice a activităților economice și a funcționării instituțiilor autorităților centrale și locale,

Reafirmând că scopul stării de urgență este de sporire a eficienței actului administrativ și nu știrbirea calității democrației prin lipsă de transparență decizională și limitarea excesivă a exercițiului unor drepturi fundamentale,

Reafirmând rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, precum și faptul  că acțiunea sa pe durata acțiunii de urgență trebuie să constituie o  garanție împotriva oricăror excese sau abuzuri comise de autoritățile împuternicite să adopte măsuri excepționale în această perioadă,

Reamintind că Guvernul răspunde politic pentru întreaga sa activitate în fața forului legislativ

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI