Deși mai mulți parlamentari au criticat noul act normativ, afirmând că este unul draconic, acesta a fost adoptat marți de Senatul australian și este de așteptat să fie promulgat în câteva săptămâni.

Noul act normativ îi va permite ministrului afacerilor interne australian, Peter Dutton, să amâne revenirea în ţară a australienilor cu vârste de peste 14 ani care sunt suspectaţi de extremism, de legături cu organizaţii teroriste sau de participare la conflicte externe, cum sunt susţinătorii grupării jihadiste Statul Islamic, notează Agerpres.

De asemenea, Peter Dutton a spus că noul act normativ va contribui la împiedicarea atacurilor teroriste în Australia, ameninţare cu care autorităţile ”se confruntă zi de zi”.

”Chiar dacă această legislaţie se aplică într-un singur caz, în care împiedicăm întoarcerea unei persoane care altfel ar fi îmbrăcat o vestă cu explozibil şi ar fi aruncat în aer 100 de australieni, este evident că a meritat efortul”, a declarat ministrul pentru postul de televiziune Sky News television. 

Guvernul de la Canberra afirmă că aproximativ 230 de cetăţeni australieni s-au alăturat conflictului din Siria şi Irak, din care 100 au fost ucişi şi patruzeci au revenit în Australia.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News