Căsătoria civilă pentru persoanele de acelaşi sex a fost aprobată deocamdată de ambele camere ale Parlamentului elveţian după proceduri care au durat mai mulţi ani, proiectul final fiind depus de Partidul VertLiberal în 2013.

Textul adoptat vineri permite persoanelor gay să se căsătorească şi cuplurilor de lesbiene să aibă acces la băncile de spermă, acesta fiind unul dintre punctele cele mai controversate din noua lege.

Până acum, cuplurile gay puteau să încheie „parteneriate înregistrate”, care nu le ofereau însă aceleaşi drepturi de care beneficiază cuplurile heterosexuale căsătorite.

La rândul ei, Asociaţia Famille Arc-en-ciel, creată în 2010 pentru a apăra interesele familiilor homoparentale din Elveţia, a anunţat că se pregăteşte deja pentru referendumul anunţat de UDF.

„Avem 82% din populaţie de partea noastră şi graţie forţei mobilizatoare a comunităţii LGBT, a organizaţiilor noastre partenere şi a partidelor politice care ne susţin, vom putea să obţinem o acceptare şi mai mare a persoanelor LGBT în societate graţie acestei campanii de votare”, a declarat la începutul lunii decembrie Matthias Erhardt, vicepreşedintele comitetului naţional înfiinţat pentru organizarea acestui referendum.

Foto: Epa

 
 

Urmărește-ne pe Google News