Concret, directiva adoptată la Strasbourg interzice afirmațiile generice și înșelătoare referitoare la mediul înconjurător și la produsele vândute, se permite doar folosirea etichetelor de sustenabilitate bazate pe certificări oficiale, iar informațiile privind garanțiile produselor vor fi făcute mai vizibile și o nouă etichetă va evidenția prelungirea garanțiilor.
„Noile norme urmăresc, în principal, să îmbunătățească fiabilitatea și claritatea etichetelor produselor prin interzicerea utilizării unor declarații de mediu înșelătoare, cum ar fi „ecologic”, „natural”, „biodegradabil”, „neutru din punct de vedere climatic” sau „eco”, atunci când nu sunt însoțite de dovezi”, a transmis Parlamentul European.
Directiva care are drept scop protejarea consumatorilor de practici de marketing înșelătoare a fost adoptată cu 593 de voturi pentru, 21 împotrivă și 14 abțineri.
Raportoarea Biljana Borzan a subliniat importanța schimbărilor aduse în viața de zi cu zi a europenilor, facilitând alegerile informate și combatând practicile înșelătoare ale companiilor.
„Ne vom îndepărta de obiceiul de a arunca foarte repede produsele, vom face marketingul mai transparent și vom combate obsolescența prematură a bunurilor. Oamenii vor putea alege produse mai durabile, reparabile și sustenabile datorită etichetelor și reclamelor fiabile. Cel mai important, companiile nu mai pot păcăli oamenii spunând că sticlele de plastic sunt bune pentru că au plantat copaci undeva sau nu vor mai putea afirma că un produs este sustenabil fără a aduce dovezi”, a spus Borzan.