„Deputații subliniază că atacurile și atrocitățile comise deliberat de forțele ruse și de împuterniciții acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări grave ale dreptului internațional și umanitar reprezintă acte de teroare și constituie crime de război”, precizează sursa citată.

Totodată, Parlamentul European a cerut 27 de state membre ale UE să adopte aceeași poziție față de Rusia.

„Întrucât UE în prezent nu poate desemna oficial state drept sponsori ai terorismului, Parlamentul solicită UE și statelor sale membre să pună în aplicare cadrul legal adecvat și să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar declanșa o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei și ar avea implicații restrictive profunde pentru relațiile UE cu Rusia”, mai scrie în comunicatul citat.

Rezoluția a fost susținută de 494 de europarlamentari, iar 58 au votat împotrivă și 44 s-au abținut.

De asemenea, deputații europeni solicită Consiliului să includă organizația paramilitară rusă „Grupul Wagner” și alte grupuri armate finanțate de Rusia, pe lista de teroriști ai UE.

În același timp, Parlamentul European cere UE „să izoleze și mai mult Rusia la nivel internațional, inclusiv atunci când vine vorba de apartenența Rusiei la organizații și organisme internaționale, cum ar fi Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite”, precum și să finalizeze al nouălea pachet de sancțiuni la adresa Moscovei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI