Pentru simplificarea și accelerarea procedurilor, eurodeputații susțin introducerea unui card profesional facultativ, care să ateste experiență academică și profesională dobândită și să fie conectat la Sistemul de Informare al pieței interne. Acesta ar facilita schimbul de informații între autoritățile competente.
Deputaţii europeni mai consideră că regulile actuale referitoare la cerințele lingvistice trebuie clarificate și cere Comisiei Europene și statelor membre să revizuiască regimul cerințelor lingvistice pentru cadrele medicale, acordând autorităților competente flexibilitatea necesară pentru evaluarea și, numai dacă este necesar, testarea competențelor lingvistice ale profesioniștilor în domeniul tehnic și al comunicării orale de zi cu zi, ca parte a procedurii de recunoaștere.
Directiva actuală include reguli pentru recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale în statele membre UE pentru 800 de categorii de profesiuni reglementate și recunoașterea automată pentru șapte profesii sectoriale: arhitect, dentist, doctor, moașă, infirmieră, farmacist, chirurg veterinar.
În momentul de față, cifrele arată că țara noastră a ajuns să fie numită “cel mai mare exportator de medici”. Mai exact, cei peste 8.000 de medici care au părăsit sistemul de sănătate românesc în ultimii ani reprezintă dovada vie a acestui fenomen.

Urmărește-ne pe Google News