Votul de luni, 13 septembrie, este un mesaj clar transmis de Uniunea Europeană către instituţii şi statele membre de a avansa în reglementarea unor legi şi politici publice care să asigure drepturi egale pentru persoanele LGBTI.
Parlamentul European a atras atenţia şi asupra ţării noastre, cerând Comisiei Europene „să ia măsuri împotriva României pentru eşecul său repetat de a respecta hotărârea CJUE în speţa Coman, Hamilton şi Asociaţia ACCEPT şi pentru lipsa remediilor legale care au obligat reclamanţii să se adreseze la CEDO”.
Adrian Coman şi Clai Hamilton au fost recunoscuţi ca soţi şi, implicit, ca familie, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi de Curtea Constituţională a României în vara anului 2018. Aceste două decizii reprezintă cele mai importante precedente juridice stabilite în ultimul deceniu pentru egalitatea persoanelor LGBTI în Uniunea Europeană şi în România.
Țara noastră a refuzat însă să recunoască că Adrian Coman și Clai Hamilton sunt o familie. Din acest motiv, cuplul a dat în judecată România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după cum a scris Libertatea pe 1 martie.