Declarația, publicată vineri seară, a venit de la Conferința președinților Parlamentului, care include lideri ai diferitelor grupuri politice ale corpului legislativ, precum și președintele PE, Roberta Metsola.

„Noi, liderii grupurilor politice ale Parlamentului European, condamnăm ferm recenta declarație deschis rasistă a prim-ministrului Orban despre «un popor de rasă mixtă». (…) Nu există loc pentru rasism, discriminare și discurs instigator la ură în societățile noastre. Solicităm acțiuni suplimentare din partea guvernelor UE și la nivelul UE, inclusiv împotriva normalizării tot mai mari a rasismului și xenofobiei”, scrie în declarația liderilor grupurilor politice din PE.

Liderii PE au afirmat că remarcile lui Orban au încălcat, de fapt, limbajul tratatelor fundamentale ale UE privind rasismul și discriminarea.

„Îndemnăm Comisia să trateze cu prioritate procedurile de infringement împotriva Ungariei ca urmare a încălcării regulilor UE care interzic rasismul și discriminarea și să folosească pe deplin instrumentele disponibile pentru a sancționa încălcările valorilor consacrate în Articolul 2”, mai scrie în declarație.

Până acum, Comisia Europeană a refuzat să comenteze direct afirmațiile lui Viktor Orban. Comisia rareori comentează declarațiile politice ale liderilor UE și nu are prea multe mecanisme pentru a taxa retorica, precizează Politico.

Discursul lui Viktor Orban

În discursul său de la școala de vară de la Tușnad, Orban a spus că migrația a divizat Occidentul, argumentând că țările în care se amestecă europeni și non-europeni „nu mai sunt națiuni: nu sunt altceva decât un conglomerat de popoare”.

„În Bazinul Carpatic, nu suntem de rasă mixtă, ci pur și simplu suntem un amestec de popoare care trăiesc în propriile noastre patrii europene. Iar atunci când stelele sunt potrivite și vremea este bună, aceste popoare se contopesc într-un fel de sos ungaro-panonimic, creând o nouă cultură europeană proprie. Pentru asta am luptat întotdeauna. Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă”, spunea Viktor Orban în discursul de sâmbătă, declarația care a atras reacții multiple de condamnare.

Discursul de aproape două ore ținut de premierul maghiar Viktor Orban la cea de-a 31-a ediției a evenimentului intitulat Tusvanyos a fost primit diferit la Budapesta, fiind descris în presa maghiară fie „rasism din anii ‘40”, fie „ajutor pentru pace”.

Citește discursul integral al lui Viktor Orbán la Tușnad, în limba română și în limba maghiară

 
 

Urmărește-ne pe Google News