Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind trecerea la ora de vară și la cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.

Parlamentarii eruopenii au spus că vor ruga Comisia Europeană – care în trecut s-a opus acestei schimbări – să implementeze decizia.

După ce a fost supusă la vot, rezoluția adoptată de parlamentarii europeni a înregistrat 153 de voturi împotrivă și 12 abțineri.

”Sunt foarte încântat că după ani de discuții la nivelul comisiilor în Parlamentul European a fost dezbătută această rezoluție și votată astăzi (miercuri, 7 februarie – n.r. ) în plen. Iar Parlamentul a acceptat propunerea noastră să întrebe Comisia Europeană să vină cu o recomandare prin care să încheiem schimbarea bi-anuală de oră”, a spus Sean Kelly, parlamentar european din Irlanda.

Acum, Parlamentul European a venit cu noi clarificări și mai multe informații despre știrea care a circulat în presă:

„Parlamentul European nu a solicitat sau votat ‘eliminare orei de vară. În cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, din perioada 5-8 februarie, Parlamentul European a votat o rezoluție referitoare la Directiva 2000/84/CE (Directiva privind dispozițiile referitoare la orarul de vară). Prin rezoluţia adoptată săptămâna trecută, Parlamentul European invită Comisia Europeană să evalueze situaţia şi, în cazul în care consideră că este necesar, să propună modificarea sistemului actual”.


CITEȘTE ȘI…

Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, la interviurile Libertatea Live. „România nu-şi dorește o Europă cu mai multe viteze”

VIDEO EXCLUSIV/De la „Bravo, ai stil”, direct în bucătărie. Cristina Dorobanțu a ”gătit” o salată!


 

Urmărește-ne pe Google News