Acordurile privind utilizarea salariului în alte scopuri decât cele private sunt nule de drept.

Parlamentul European pentru Libertatea:

Disputa a izbucnit după ce preşedintele interimar Cătălin Drulă i-a acuzat pe europarlamentarii care au plecat cu Dacian Cioloș că au lăsat datorii de 30.000 de euro la partid. Cotizații ilegale, au reacţionat aceștia, dezvăluind că deputații europeni sunt obligați să plătească lunar 3.000 de lei.

Libertatea a solicitat o opinie din partea Parlamentului European. „Care sunt implicaţiile legale şi cum se aplică regulile Parlamentului European în cazul unor astfel de aranjamente: există vreo dispoziţie legală care permite sau, dimpotrivă, interzice unui partid politic să solicite o cotizaţie mai mare pentru membrii aleşi în Parlamentul European?” a fost întrebarea adresată prin intermediul biroului de presă al PE.

Răspunsul nu a întârziat. „Membrii Parlamentului European își pot folosi salariul după cum consideră cel mai bine. Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți că, potrivit Statutului Europarlamentarului, acordurile privind utilizarea salariului în alte scopuri decât cele private sunt nule de drept”, a transmis biroul de presă al Parlamentului European.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

„De asemenea, vă rugăm să rețineți că, spre deosebire de salarii, deputații europeni pot folosi indemnizațiile la care au dreptul sau orice alte fonduri primite de la Parlamentul European strict în scopurile stabilite”, a continuat acesta.

Ce bani are la dispoziție un deputat european

Pe lângă salariu, aproximativ 7.000 de euro, deputații europeni au acces la o serie de fonduri menite să le asigure buna desfășurare a activității.

Astfel, pentru activitățile desfășurate în afara țării lor de origine, eurodeputații pot beneficia de rambursarea cheltuielilor de călătorie, de cazare și a cheltuielilor conexe până la un cuantum maxim de 4.716 euro anual, conform site-ului PE.

Parlamentul European acordă şi o indemnizație forfetară de 338 de euro pentru acoperirea costurilor de cazare și a costurilor conexe pentru fiecare zi în care aceştia sunt prezenți la Bruxelles și Strasbourg pentru activități oficiale, cu condiția ca aceștia să semneze un registru care atestă prezența lor. 

Şi cheltuielile precum chiria pentru birouri, costurile administrative, abonamentele, calculatoare, organizarea de evenimente sunt suportate de Parlamentul European, în limita a 4.778 de euro pe lună. În plus, deputații au dreptul la rambursarea a două treimi din cheltuielile lor medicale. 

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

OLAF a anchetat cazuri asemănătoare și a cerut recuperarea banilor!

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a anchetat în trecut cazurile unor europarlamentari acuzați că transferau o parte din salariu și din indemnizații către partid.

„Investigațiile, care au fost lansate în 2017 și 2018, s-au concentrat pe acuzații conform cărora anumiți deputați ai Parlamentului European și stafful lor, inclusiv asistenți parlamentari, plăteau o parte din salariul și indemnizațiile lor lunare partidului național. Astfel de aranjamente sunt contrare regulilor Parlamentului European”, a transmis OLAF într-un comunicat publicat în aprilie 2020, la finalizarea anchetelor.

Parlamentul European, reacție rapidă în scandalul celor 10% din salariu pe care USR îi ia de la europarlamentari
OLAF a concluzionat că Parlamentul European ar trebui să dispună de sancțiuni eficiente pentru a aborda în mod eficient încălcarea normelor sale și pentru a permite recuperarea sumelor datorate | Foto: EPA

Investigaţia procurorilor europeni a stabilit că, în perioada 2014-2019, mai mulţi europarlamentari, precum şi angajaţi în delegaţia partidului la Parlamentul European au plătit contribuţii de peste 640.000 de euro la sediul naţional. Potrivit anchetatorilor, plăţile nu au fost efectuate spontan, ci pentru că europarlamentarii erau condiţionaţi de o înţelegere cu partidul.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

„OLAF a concluzionat, de asemenea, că Parlamentul European ar trebui să dispună de sancțiuni eficiente pentru a aborda în mod eficient încălcarea normelor sale și pentru a permite recuperarea sumelor datorate stabilite în urma anchetei”, a transmis instituția

Comunicatul nu precizează despre ce eurodeputați este vorba. Ancheta nu poate viza aleșii USR-PLUS, care au ajuns în Parlamentul European după alegerile din 2019.

Ce spun USR-iştii despre cotizaţiile speciale

Cei cinci europarlamentari demisionari din USR-PLUS, care figurează la partid cu datorii, au arătat că restanţele s-au adunat după o decizie a Biroului Național al partidului prin care li s-a impus o cotizație lunară de 3.000 de lei.

Dacian Cioloș a susținut că decizia contravine prevederilor legale europene.

În replică, fostul ministru USR al justiției, Stelian Ion, a spus despre cotizațiile speciale că „sunt legale și nu încalcă nici dreptul intern, nici dreptul Uniunii Europene”.

USR a stabilit praguri de cotizaţie lunară diferite, în funcţie de statutul membrilor de partid. Cei din mediul rural – 5 lei, la oraş crește la 10 lei, iar pentru parlamentarii şi europarlamentarii aleşi pe listele partidului – 1.000, respectiv 3.000 de lei. 

„În USR, avem de-a face cu o cotizaţie fixă, fără nicio referire la salariul europarlamentarului”, a subliniat Stelian Ion, într-un mesaj adresat membrilor şi susţinătorilor de partid. 

Potrivit unor documente interne consultate de Libertatea, în cadrul şedinţelor de partid a fost precizat în mai multe rânduri că suma lunară pe care europarlamentarii trebuie să o achite la partid a fost stabilită după calcularea a 10% din salariul de eurodeputat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI