Parlamentul European a respins prin vot o moțiune prin care se cerea ca textul acordului să fie supus atenției Curții Europene de Justiție, care să decidă dacă este în concordanță cu legislația comunitară. 419 de europarlamentari au respins moțiunea, 258 au susținut-o, iar 22 s-au abținut, a declarat ofițerul de presă al Parlamentului.
Moțiunea fusese depusă de către un grup de 89 de europarlamentari, în special din formațiunea ecologistă și din cele de stânga. Din grup făceau parte însă și 31 de social-democrați și 2 liberali.
Potrivit Reuters, votul de miercuri indică faptul că Parlamentul European va aproba, până la urmă, acordul CETA, acesta putând intra în vigoare la începutul anului 2017.
Dacă acordul intra în analiza Curții Europene de Justiție, punerea sa în aplicare s-ar fi amânat cu doi ani, conform celui mai optimist scenariu.
Serviciul juridic al Parlamentului European a decis deja că textul de 1.598 de pagini al acordului respectă legislația comunitară.
UE si Canada au semnat acordul CETA. Românii vor scăpa de vizele pentru Canada
Românii vor scăpa de vizele pentru Canada, de la sfârșitul anului viitor
Semnarea CETA a devenit posibilă după ce Belgia a fost în măsură să își dea acordul în privința acestuia, după ce parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia blocase întreg procesul cu câteva zile înaintea încheierii.
După negocieri maraton cu Comisia Europeană, apoi cu Canada și în final cu guvernul federal belgian și cu celelalte regiuni belgiene, Paul Magnette, șeful executivului valon, a anunțat joi că s-a ajuns la o poziție comună a Belgiei referitoare la CETA. Compromisul belgian a fost acceptat de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene.
De acordul CETA erau legate speranţele românilor de a călători fără vize în Canada, începând de anul viitor. Ottawa a fost de acord să ridice restricţiile de la 1 decembrie 2017, dar doar dacă tratatul de liber schimb cu Uniunea Europeană va fi semnat. Astfel, de la sfârșitul anului viitor, românii vor scăpa de vizele pentru Canada.
Comisia Europeană consideră că acest acord comercial este cel mai avantajos pe care Uniunea l-a încheiat vreodată.