Cuprins:
„Eurodeputații deplâng moartea a mii de muncitori migranți, în principal în sectorul construcțiilor, care au ajutat țara să se pregătească pentru turneu, precum și a tuturor celor răniți”, a transmis Legislativul european, într-o declarație. Parlamentul a adăugat că salută compensațiile acordate familiilor prin așa-numitul Fond de Sprijin și Asigurare a Muncitorilor de către guvernul din Qatar, dar regretă faptul că nu toate familiile au acces la acest fond.
Deputații europeni solicită guvernului din Qatar să-i includă pe lista acestui fond pe „toți cei afectați de când au început lucrările legate de Cupa Mondială organizată de FIFA”, astfel încât despăgubirile să acopere și „decesele muncitorilor și alte încălcări ale drepturilor omului”.
FIFA, acuzată de corupție „galopantă, sistemică și adânc înrădăcinată”
Parlamentarii au subliniat rolul FIFA, cerând organismului de guvernare a fotbalului mondial să participe la un „program cuprinzător de remediere” pentru familiile muncitorilor și au acuzat forul internațional că este afectat de o corupție „galopantă, sistemică și adânc înrădăcinată”. „Organizația (FIFA, n.r.) a afectat grav imaginea și integritatea fotbalului mondial”, mai scrie în rezoluția adoptată de Legislativul european.
În același timp, textul a recunoscut reformele recente ale Qatarului în politicile de muncă, afirmând că Parlamentul European „sprijină eforturile recente ale Qatarului de a îmbunătăți condițiile și drepturile lucrătorilor – probleme pe care comunitatea internațională le-a ridicat -, dar solicită implementarea completă a reformelor adoptate”.
Qatarul s-a confruntat cu o serie de critici încă din 2010, când i-a fost acordată găzduirea turneului. Acuzațiile de mită și corupție au afectat procesul de licitație, iar situația drepturilor omului și tratamentul aplicat de autorități lucrătorilor migranți au fost criticate de activiști, politicieni și asociații de fotbal înainte de începerea Campionatului Mondial.
Eurodeputații nu au uitat de discriminarea femeilor și a minorităților sexuale
Rezoluția adoptată critică, de asemenea, tratamentul pe care Qatarul îl aplică comunității LGBTQ+ și femeilor.
Antonius Manders, un europarlamentar conservator olandez, a organizat o inițiativă pentru ca legiuitorii să poarte brățări „OneLove” în timpul dezbaterii. Fotbaliștii care poartă aceste brățări în timpul Cupei Mondiale din Qatar riscă „sancțiuni sportive” din partea FIFA, pentru că în această țară homosexualitatea este ilegală.
Manders a declarat pentru Politico că a vrut să arate că „suntem împotriva tuturor tipurilor de discriminare și împotriva încălcării drepturilor omului în Qatar de către FIFA”. Dar el a adăugat că a fost „dezamăgit” de faptul că deputații europeni au fost ezitanți în a lua atitudine și a denunța abuzurile. „Acolo se vede puterea brațului lung al FIFA”, a spus eurodeputatul olandez.
„Cupa Mondială nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată în Qatar”
În favoarea rezoluției a existat o largă majoritate, fiind înregistrate doar câteva voturi împotrivă, în special din partea eurodeputaților marginali, au declarat oficiali ai Parlamentului European pentru Politico.
Înainte de vot, au existat unele ezitări, în special din interiorul S&D (social-democrații europeni) și PPE (Partidul Popular European). Deputata social-democrată Eva Kaili, care este și vicepreședinte al Parlamentului European, a susținut miercuri că Qatarul este o țară „fruntașă în ceea ce privește drepturile muncii”, dar că totuși unii o „discriminează”.
Dar eurodeputatul spaniol Pedro Marques, membru al S&D, a numit rezoluția de joi „un mesaj politic important cu privire la Qatar”, iar alții, precum Jan-Christoph Oetjen, au adăugat că Cupa Mondială nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată în Qatar.
Foto: EPA