Eurodeputații îi vor alege marți și pe cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European. Este de aşteptat ca majoritatea dintre aceştia să fie reprezentanţi ai PPE, ai Alianței Socialiștilor și Democraților (S&D) şi ai liberalilor (Renew), grupuri politice care împreună au 401 eurodeputaţi.

Miercuri dimineaţă, Parlamentul European va emite o declaraţie despre necesitatea continuării sprijinului UE pentru Ucraina. În cursul după-amiezii vor fi aleşi cei cinci chestori ai Parlamentului European şi va fi stabilit numărul de membri ai fiecărei comisii de specialitate a PE. Componenţa acestora va fi anunţată în 19 iulie, notează Agerpres.

Eurodeputaţii se vor pronunţa prin vot joi pentru a valida sau nu al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene. Acest vot de confirmare se va desfăşura pe 18 iulie la ora locală 13:00 (11:00 GMT), după ce dimineaţă, Ursula von der Leyen va face o declaraţie în plenul PE.

Pentru a fi aleasă preşedintă a Comisiei Europene, politiciana germană în vârstă de 65 de ani are nevoie de voturile a cel puţin 361 dintre cei 720 de eurodeputaţi.

La Consiliul European din 27-28 iunie, liderii de stat din UE au ajuns la un acord asupra funcţiilor de top din UE, fără însă a exista consens. Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, s-a abţinut de la votul asupra nominalizării Ursulei von der Leyen, iar premierul ungar Viktor Orban a votat împotrivă.

PPE, din care provine Von der Leyen, rămâne prima forţă politică din Parlamentul European, având 188 de eurodeputați după scrutinul de la începutul lunii iunie. S&D a obţinut 136 de mandate, iar liberalii (Renew), 77 de mandate. Coaliţia ce reuneşte în mod tradiţional aceste trei partide ar furniza astfel suficiente voturi pentru a asigura realegerea Ursulei von der Leyen.

Însă niciunul dintre cele trei grupuri menţionate mai sus nu este ferit de posibile dezertări, ceea ce l-ar putea determina pe fostul ministru al apărării german să solicite sprijinul Verzilor (53 de mandate).

În schimb, orice eventual apel al Ursulei von der Leyen la membrii grupului populist de dreapta ECR (Conservatorii şi Reformiştii Europeni, 78 de mandate), asociat şefei guvernului italian Giorgia Meloni, constituie o „linie roşie” pentru S&D, Renew şi Verzi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News