„Jandarmeria, SPP și alte instituții vor face propuneri astfel încât să preîntâmpinăm asemenea incidente. Dar în această clădire intră aproape 240.000 de oameni în fiecare an și eu nu îmi doresc să îngreunăm accesul atâtor oameni doar pentru că cineva a avut o problemă de o asemenea natură. Această clădire este păzită de trei instituții, în colaborare, nu cred că este nevoie de o a patra entitate”, a spus Daniel Suciu.

El a adăugat că soluția nu este angajarea altui serviciu de pază ci „proceduri și anumite suplimentări în anumite zone critice”.

Deputatul PSD Daniel Suciu a devenit pe 2 septembrie noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. El l-a înlocuit pe interimarul Alfred Simonis, care a demisionat după ce a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş la alegerile locale din 9 iunie.

Un incendiu a izbucnit pe 17 septembrie, la Palatul Parlamentului, în zona de acces pentru vizitatori, după ce un bărbat a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor și apoi a dat foc. Individul a fost dat în urmărire și a fost prins după 10 ore, într-un hotel din București.

Urmărește-ne pe Google News