Dispoziţia controversată se referă la câinii vagabonzi „care reprezintă un pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor şi a altor animale, a celor cu un comportament agresiv ce nu poate fi controlat şi a celor care suferă de o boală contagioasă sau incurabilă şi a căror adopţie este interzisă”. Dezbaterile vor continua, iar adoptarea legii este posibilă zilele următoare.

Potrivit legii, câinii vagabonzi prinși vor fi fotografiați, iar pozele vor fi afișate pe un site guvernamental timp de 30 de zile. Dacă nimeni nu-i revendică sau nu-i adoptă timp timp de o lună, atunci vor fi eutanasiați prin injectarea unei substanțe letale.

Îngrijorat de creşterea numărului atacurilor maidanezilor şi a cazurilor de rabie în rândul celor 4 milioane de maidanezi, Guvernul Turciei a transmis că prioritatea sa este de a aduce animalele în adăposturi şi de a încuraja adopţia lor, dar siguranța oamenilor primează.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a spus luna trecută că Turcia are „o problemă cu câinii vagabonzi, care nu există în nicio ţară dezvoltată” şi a invocat în special creşterea numărului de cazuri de turbare. „Trebuie să trecem la metode mai radicale”, a afirmat atunci șeful statului turc, promovând sterilizarea şi campaniile de adopţie pentru a evita „trecerea la etapa următoare”.

Opoziţia, care se află la putere în principalele două oraşe ale ţării, Istanbul şi Ankara, a promis să blocheze implementarea legii chiar dacă aceasta va fi adoptată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News