Raportul privind sănătatea sexuală și reproductivă în UE, redactat de eurodeputatul croat Predrag Fred Matić, nu a avut un caracter obligatoriu, însă a fost dezbătut intens în plenul Parlamentului European.

În forma sa finală, documentul face apel la statele membre „să garanteze că femeile beneficiază de drepturi sexuale şi reproductive de calitate, complete şi accesibile, precum şi să suprime toate obstacolele care împiedică accesul deplin la aceste servicii”, scrie AFP, citată de Agerpres.

Este vorba „de un pilon fundamental al drepturilor femeilor şi al egalităţii de gen”, care „nu poate fi în niciun fel redus sau retras”, a insistat rezoluţia, adoptată cu 378 de voturi „pentru”, 255 „împotrivă” şi 42 de abţineri.

Cum au votat europarlamentarii români

Parlamentul UE cere țărilor membre să asigure dreptul femeilor la avort. Cei mai mulți eurodeputați români au votat împotrivă

Un document al Parlamentului European arată că doar șapte eurodeputați români, toți de la USR-PLUS, parte a grupului Renew din Parlamentul UE, au votat pentru adoptarea raportului.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Este vorba despre Vlad Botoș, Dacian Cioloș, Vlad Gheorghe, Alin Mituța, Nicu Ștefănuță, Ramona Strugariu și Dragoș Tudorache.

Împotrivă au votat cei mai mulți liberali – Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Daniel Buda, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă, Mircea Hava, Dan Motreanu și Vlad Nistor.

Tot împotrivă au votat Traian Băsescu (PMP), Eugen Tomac (PMP), Lorant Vincze (UDMR), Iuliu Winkler (UDMR), Maria Grapini (PSD) și Cristian Terheș (intrat pe listele PSD, dar trecut la PNȚCD).

S-au abținut sau nu au votat majoritatea membrilor PSD, dar și liberali Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureșan și membrul USR-PLUS Dragoș Pîslaru.

Ce solicită raportul

Raportul a subliniat „legile extrem de restrictive din anumite state membre, care interzic avortul, cu excepţia unor circumstanţe strict definite”, împingându-le pe femei „la avorturi clandestine” sau „să îşi ducă sarcina la capăt fără voinţa lor, ceea ce este o încălcare a drepturilor omului”.

Nu a fost menționată o țară anume, dar printre cele vizate se află Polonia, care a înăsprit recent legislația antiavort.

Raportul critică, totodată, posibilitatea oferită de unele state membre medicilor sau centrelor medicale să refuze să furnizeze servicii de sănătate pe baza unei „clauze de conştiinţă”.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Parlamentul European le cere, de asemenea, statelor membre să garanteze accesul la produse contraceptive de calitate şi la preţuri accesibile, în contextul în care majoritatea statelor membre nu le rambursează sau le rambursează doar într-o mică măsură.

Legislativul comunitar cere, de asemenea, un acces la tratamente de fertilitate fără discriminare, în special faţă de femeile singure sau cuplurile de femei.

Nu în ultimul rând, Parlamentul European încurajează „o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinând cont de „diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”.

În 2019, educaţia sexuală era opţională în opt ţări din UE, iar Ungaria este în prezent puternic criticată pentru legislaţia sa care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor.

În România, Senatul a votat acum două zile pentru ca educația sexuală să se facă doar cu acordul părinților și să se numească „educație sanitară”.

Rezoluția conține multe alte solicitări adresate statelor membre, inclusiv cele privind adoptarea de măsuri pentru combaterea violenței de gen sau cele privind extinderea politicii de achiziție comune europene la vaccinurile împotriva HPV.

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Dezbatere aprinsă și în România

Pe pagina sa de Facebook, Cristian Terheș a acuzat că raportul recunoaște „printre alte monstruozități, că bărbații pot naște și că avortul este un «drept fundamental al omului»”.

Terheș făcea referire la o prevedere care precizează că „întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate”, ei ar trebui să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen.

De aceeași parte s-a situat deputatul liberal Pavel Popescu, care l-a atacat pe Dacian Cioloș pe Facebook.

„Soția mea și prietenele ei îl vor vota pe Dacian Cioloș la alegerile prezidențiale din 2024. Asta pentru că în urma votului celor de la Renew Europe din Parlamentul European, noi tații, putem împărți cu voi mamele, de astăzi, povara alăptării. Unii s-au smintit de tot”, a scris Popescu.

De partea cealaltă, fostul purtător al guvernului Cioloș, Liviu Iolu, l-a acuzat pe Terheș că a lansat un „fake news” – acela că în PE s-a votat ca bărbații să nască.

„Prostia lui Terheș a fost îmbrățișată de o grămadă de ipocriți care țipă cum protejează ei familiile, dar susțin europarlamentari de la toate partidele – în afară de USR PLUS – care au votat împotriva raportului Matic pentru sănătatea femeilor”, a scris Iolu.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Harta SUA se înroșește. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Harta SUA se înroșește. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI