„Având în vedere cadrul normativ învechit şi neadaptat nevoii de a răspunde ameninţărilor şi provocărilor la adresa securităţii naţionale, în considerarea necesităţii întăririi controlului parlamentar asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor din sfera securităţii naţionale, luând în considerare transformările survenite în sistemul global de securitate, precum şi angajamentele asumate de România ca stat membru al UE şi NATO, ţinând cont de deciziile CCR care au declarat neconstituţionale o serie de prevederi din legile privind securitatea naţională, se constituie comisia specială comună privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale”, se arată în hotărârea adoptată de Parlament.
Comisia specială are următoarele obiective:
– analizarea cadrului normativ actual, elaborarea propunerilor de modificare, corelare şi sistematizare a textelor legislative care reglementează materia
– elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniile analizate
– centralizarea în vederea examinării a iniţiativelor legislative care au incidenţă în materia securităţii naţionale aflate în procedură în cele două camere.
Comisia poate avea rol de iniţiator al propunerilor legislative în domeniul securităţii naţionale, organizează dezbaterile asupra acestora şi întocmeşte rapoartele pe care le va înainta celor două camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare.
Comisia se compune din 15 membri desemnaţi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat, potrivit configuraţiei politice. Şedinţele comisiei sunt, de regulă, publice. Condiţiile în care reprezentanţii mass media au acces la lucrările comisiei se stabilesc de plenul acesteia, se mai arată în hotărâre.
PNL: Înfiinţarea Comisiei speciale privind legile siguranţei naţionale se constituie într-un grav şi nou abuz parlamentar şi într-un pas înainte pentru schimbarea serviciilor
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat că înfiinţarea Comisiei speciale privind legile siguranţei naţionale reprezintă un abuz, arătând că majoritatea creează astfel premisele pentru schimbarea şefilor serviciilor.
„PNL nu poate să voteze şi să susţină iniţierea unei astfel de comisii care se constituie într-un grav şi nou abuz parlamentar şi într-un pas înainte pentru schimbarea serviciilor secrete din România. Cu SPP aţi încercat, dar nu v-a ieşit pentru că modalitatea în care aţi făcut-o a fost neconstituţională. Soluţia pe care o aveţi acum pentru a ajunge la capii SRI şi SIE este foarte simplă şi aţi patentat-o tot dumneavoastră: schimbaţi legea ca să schimbaţi conducerile. Astăzi, în comisia de specialitate, procedaţi la fel cu Consiliul Concurenţei, schimbaţi legea ca să schimbaţi conducerea. Astăzi prin vot dumneavoastră creaţi premisele pentru a schimba legea şi pentru a schimba ulterior şi capii serviciilor şi conducerea serviciilor secrete din România. Ne exprimăm speranţa că nu veţi reuşi!”, a spus Turcan, în plenul Parlamentului.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că “o coaliţie responsabilă” care înţelege “nevoia modernizării legislaţiei” în domeniul securităţii naţionale este un scenariu pe care şi-l doreşte şi are speranţa că va deveni realitate.
El a vorbit și despre un alt scenariu, în privința înființării acestei comisii, și anume un ”PSD dornic să ocupe toate instituțiile, să le acapareze și să forțeze schimbări ale legiaslației, în sensul unui control politic”.
Parlamentul înființează două noi comisii speciale, pentru legile securității naționale și Codul Administrativ. Decizia a fost luată, marți, în Birourile reunite ale celor două Camere și urmează să fie votate în plenul reunit al Parlamentului, miercuri. Opoziția a criticat demersul celor de la PSD și ALDE.
Citește și: REPORTAJ/Condamnat să trăiască mutilat. Un brașovean care și-a pierdut brațul drept la muncă așteaptă să i se facă dreptate