Ce trebuie să faci pentru ca informațiile de pe Facebook să nu fie preluate de companii?
Facebook şi aplicațiile ascunse
Andrei Avădănei, organizatorul celei mari competiții de hacking din România, spune că acele jocuri de pe Facebook, care pentru mulţi par amuzante, pot să ascundă o campanie de culegere de date personale.
„Sunt aplicații care cer mai mult decât ar trebui. De ce ar avea nevoie, de exemplu, o aplicație de smartphone să-ți acceseze microfonul? De ce ar avea nevoie o aplicație care îţi spune câți ani vei trăi să ştie informații despre prietenii tăi. Sunt zeci de mii de aplicații care ar putea să colecteze informații mai mult decât ar trebui „, spune Andrei Avădănei.
Facebook are măsuri de protecţie. Din motive mai mult sau mai puțin etice, acestea sunt ascunse.
Manipularea maselor, scopul Cambridge Analytica
Andrei susține că firma Cambridge Analytica nu reprezenta ceva ieşit din comun pentru industria din care şi el face parte. Nu exclude ca şi în România să existe companii care să dețină baze de date pe care să le folosească în scopuri politice sau comerciale. Precizează, însă, că nu are date concrete în acest sens. Specialistul IT arată că dezvăluirile făcute de presa britanică ar putea că creeze premisele unei dezbateri despre influențarea alegerilor prin metodele Cambridge Analytica.
„Trebuie să ne dăm seama dacă este OK să folosim date sau informații despre persoane ca să influențăm alegeri. Asta este provocarea în momentul de față. Sau să influențăm consumatori care să cumpere anumite produse. Practic, îi minți. Cambridge Analytica a mințit oameni, cel puţin asta reiese din declarații, ca să influențeze alegeri. A vizat oamenii care erau nehotărâți”, a spus Andrei Avădănei, la interviurile Libertatea
Metodele folosite sunt cel puţin imorale, susțin experții consultați de presa britanică. Aceasta este şi părerea lui Andrei
VEZI INFOGRAFIA:
„Ei au încercat să definească cum se comportă oamenii în funcție de ce facem noi pe Facebook, pe rețelele sociale în general. Au reușit să creeze niște tehnologii care se uită la ce preferințe ai pe Facebook şi poate să te clasifice şi să spună că eşti o persoană introvertită, extrovertită, ai niște atitudini religioase, mai puțin religioase, ești mai liberal sau mai social. Se uită la profilul tău şi pot să definească lucrurile astea. Avantajele pentru o campanie electorală sunt, evident, semnificative”, explică specialistul IT.
În cadrul mai multor conferinţe, directorii de la Cambridge Analytica punctau într-un mod lăudăros că pot să ajungă să manipuleze oamenii în funcție de numărul de like-uri de pe Facebook.
VEZI INFOGRAFIA:
„Există niște teste psihologice de personalitate. Acelea au un număr foarte, foarte mare de întrebări. Cei din spatele studiului au reușit să coreleze acel număr foarte mare de întrebări cu profilurile noastre de Facebook. Asta înseamnă că ei pot spune cu ușurința că, dacă dai like paginii unui politician, apoi unui magazin online care e îndreptat pe partea de IT, apoi dai like la o pagină care este despre o pizza preferată de tine, ei pot prezice ce fel de comportament ai. Nu mai au nevoie de setul ăla de sute de întrebări ca să facă profilul psihologic, ci au nevoie de câteva zeci de like-uri ca să ajungă la același rezultat cu o precizie incredibilă, de 80%”. Apoi, poți induce anumite stări. E mai mult decât periculos acest fenomen”, spune Andrei.
SCL Group, concernul din care face parte Cambridge Analytica, are o filială şi în România, condusă de omul de afaceri Peter Imre.
Presa britanică a scris, miercuri, că firma aflată în centrul scandalului internațional ar fi desfășurat operațiuni şi la București. Un britanic a povestit că urma să fie angajat pentru a lucra în campania electorală a PSD din 2016. Social democrații au negat orice legătură cu Cambridge Analytica.
Citește și:
Reacția lui Mark Zuckerberg în cazul Cambridge Analytica: Am făcut greșeli