Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă, referitor la legislaţia privind parteneriatul civil, că rolul politicienilor „nu este să intre în dormitorul nimănui”, ci să „lupte ca instituţiile statului să îşi facă treaba”, iar oamenii să fie respectaţi. Candidatul UDMR, Kelemen Hunor, consideră că parteneriatul civil „trebuie adoptat, dar trebuie discutat foarte serios conţinutul”. George Simion, candidatul AUR, susţine că este de acord cu Lasconi într-un singur punct, potrivit News.ro.
„Sunt proiecte de legi depuse de mulţi ani de zile. Este momentul ca viitorul Parlament naţional să aducă aceste legi în dezbatere şi să tranşeze. Este un subiect important în societate, este un subiect controversat, nu este un subiect uşor, dar cred că cel mai democratic lucru este ca cei care propun aceste lucruri să vină cu proiectele de legi pe care le susţin să fie aduse în plenul Parlamentului pentru o discuţie transparentă şi reprezentanţii poporului să tranşeze un subiect care este foarte delicat şi care reprezintă un subiect sensibil în societatea românească. Cred că trebuie să fim atenţi la această conversaţie din societate. Constituţia României prevede protecţie pentru toţi cetăţenii săi”, a răspuns Mircea Geoană.
Candidatul UDMR, Kelemen Hunor, a spus că parteneriatul civil „trebuie adoptat, dar trebuie discutat foarte serios conţinutul: ce înseamnă, ce reprezintă parteneriatul civil, fiindcă aici poţi să mergi până la un anumit punct, unde poţi să te opreşti, spre exemplu adopţia”.
Kelemen Hunor e de părere că drepturile patrimoniale sau dreptul de a vizita la spital sau moştenirea pot fi prevăzute în parteneriatul civil.
Elena Lasconi s-a arătat o susţinătoare fermă a parteneriatului civil.
„Politicienii trebuie să respecte oamenii, rolul politicienilor nu este să intre în dormitorul nimănui, rolul politicienilor nu este să le pună, cu linguriţa, oamenilor credinţele lui, rolul politicienilor este să lupte ca instituţiile statului să îşi facă treaba şi (oamenii – n.r.) să fie respectaţi. Eu sunt pentru, sută la sută, parteneriatul civil. Este esenţial să respectăm atât CEDO, dar este esenţial să ne respectăm minorităţile, pentru că de asta depinde calitatea unei democraţii”, a afirmat Elena Lasconi.
În ceea ce priveşte adopţia, Lasconi a susţinut că legislaţia care permite adopţia în acest moment prevede că „este mai presus de orice interesul copilului”.
George Simion s-a arătat împotriva căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.
„Eu sunt într-un singur punct de acord cu doamna Lasconi: statul nu trebuie să intervină în casa omului, statul nu trebuie să intervină în dormitorul omului, fiecare trebuie să facă ce doreşte în propriul dormitor. Mai departe, eu consider – căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Voi fi, dacă mă vor vota românii, preşedintele României şi voi fi preşedintele tuturor românilor. De aceea, am înţeles că sunt unele probleme legate de moştenire, legate de accesul în spital pentru aparţinători. Cred că se pot găsi soluţii legale fără a inventa o formă de surogat, de înlocuitor la căsătorie, care e baza societăţii”, a spus George Simion.
El se arată ferm şi împotriva adopţiei de către cuplurile aflate în afara căsătoriei.
Cristian Diaconescu consideră, de asemenea, că Parlamentul trebuie să decidă cu privire la parteneriatul civil, arătând că, după ce este adoptată o legislaţie care stabileşte parteneriatul civil, în funcţie de prevederile legale se poate discuta şi despre adopţia copiilor de către cuplurile aflate în parteneriat civil.