Prima persoană reținută după declanșarea unei vaste operațiuni anticorupție de către Parchetul Federal din Belgia, Francesco Giorgi, asistent în Parlamentul European și partener de viață al eurodeputatei Eva Kaili, a trecut la mărturisiri în fața anchetatorilor, conform documentelor judiciare la care a avut acces „Le Soir”, alături de publicația italiană „La Repubblica”.
Inculpat și reținut la sfârșitul săptămânii pentru fapte de corupție, spălare de bani și participare la un grup criminal organizat, funcționarul european de origine italiană a recunoscut că a făcut parte dintr-o organizație care a fost folosită atât de Maroc, cât și de Qatar cu scopul de influența deciziile din Parlamentul European, scrie sursa citată.
Cine este creierul grupului?
Partenerul Evei Kaili – reținută și ea în același dosar – susține că Pier Antonio Panzeri, fost eurodeputat italian, este șeful acestui presupus grup.
Contactat de Le Soir, Laurent Kennes, avocatul lui Pier Antonio Panzeri, a spus că nu dispune de această informație.
„Singura mea reacție este că este extraordinar: în timp ce noi nu avem acces la această probă, dumneavoastră ați avut acces. Este o violare a secretului anchetei”, a declarat Laurent Kennes.
În mărturisirile sale, Francesco Giorgi arată că rolul său în cadrul grupului era de a se ocupa de banii lichizi.
Doi eurodeputați, suspectați că au primit bani
Iar mărturisirile sale nu se opresc aici, indică publicația belgiană. Potrivit documentelor consultate, Francesco Giorgi suspectează doi eurodeputați că ar fi primit bani prin intermediul lui Panzeri :
- Andrea Cozzolino – Italia
- Marc Tarabella – Belgia.
Domiciliul deputatului socialist belgian a fost percheziționat, sâmbătă seara, în prezența președintei Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Domnul Tarabella nu intenționează să comenteze pe baza unor presupuse elemente ale anchetei”, a indicat Maxim Töller, consilier al europarlamentarului din Belgia.
Acesta a precizat că Marc Tarabella „rămâne la dispoziția justiției. El neagă în totalitate că ar fi primit orice propunere și orice sumă de bani, din partea nimănui”.
Ce rol au jucat serviciile secrete marocane
Membrii grupului ar fi fost în contact atât cu Qatar, cât și cu Maroc, în scopul de a influența funcționarea Parlamentului European.
În mandatul de reținere european emis pe numele soției și fiicei lui Antonio Panzeri, fostul europarlamentar este suspectat că „a intervenit politic pe lângă deputații europeni în favoarea Qatarului și Marocului, în schimbul banilor”.
Marocul este vizat în acest dosar pentru presupuse fapte de corupție comise de serviciul său de informații externe, conform probelor consultate de „Le Soir” și „La Repubblica”.
Potrivit acestor documente, Antonio Panzeri, Andrea Cozzolino și Francesco Giorgi ar fi fost în contact cu serviciul secret din Maroc și cu Abderrahim Atmoun, ambasadorul Marocului în Polonia.
Pe lângă ambasadorul din Polonia, în documente apar numele a doi agenți ai serviciului de informații marocan. Aceștia s-ar afla în relații cu persoane deja suspecte de corupție în cadrul scandalului „Qatargate”.