• Libertatea a scris zilele trecute despre parteneriatul dintre Guvern și Crucea Roșie pentru informarea populației, parteneriat care a costat Executivul, până acum, 400.000 de lei. Banii au fost alocați prin Direcția de Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului – direcție care între timp s-a desființat, susține Antonel Tănase, secretar general al Executivului.
  • Un contract de aproape 100.000 de lei încheiat între Crucea Roșie și o societate comercială care a tipărit afișele de campanie este ținut la secret, sub pretextul prevederilor GDPR. ONG-ul susține că nu va dezvălui firma cu care colaborează decât în fața “organelor de control”.
  • În toată țara, filialele Crucii Roșii sunt conduse de foști sau actuali parlamentari, primari sau administratori publici ai Consiliilor Județene.

Crucea Roșie susține, într-un răspuns trimis redacției Libertatea, că materialele de informare din cadrul campaniei online au fost realizate de voluntari ai ONG-ului, iar videoclipurile – într-unul dintre ele apărând și președintele Klaus Iohannis – au fost concepute de angajați ai Guvernului.

Pe aceste clipuri, Crucea Roșie nu a făcut altceva decât să-și pună sigla. 

Organizația refuză, în schimb, să dezvăluie numele firmei contractate pentru campania de comunicare offline – cea care a tipărit pliantele și materialele informative. 

Conform acordurilor GDP, numele firmei cu care s-a semnat contractul de prestări servicii de tipărire de materiale de promovare îl putem furniza doar instituțiilor de control abilitate. Vă putem comunica că valoarea contractului este de 96.776 lei.

Crucea Roșie:

”În baza contractului au fost tipărite 10.000 de afișe A3 și 150.000 de flyere A5. În aceste costuri au fost incluse și serviciile de livrare a materialelor tipărite în 40 de județe din țară. Menționăm că grafica aferentă afișului și flyer-ului a fost realizată de angajați și voluntari ai Crucii Roșii”, se arată în răspuns. 

Directorul Crucii Roșii: “A fost o neînțelegere”

Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii și fost parlamentar PNL, a declarat pentru Libertatea că declarațiile sale, conform cărora ONG-ul ar fi folosit bani din donații pentru a plăti campania Guvernului, au fost înțelese greșit. 

Ioan-Silviu Lefter. Foto Agerpres

Lefter spune că, într-adevăr, Crucea Roșie ar fi cheltuit bani pentru această campanie, dar din fonduri proprii, și nu din donațiile cetățenilor.

“Da, pentru că noi putem face și avansuri – avem și noi niște bani -, urmând să îi recuperăm când ne trimitea Guvernul bani. Aici, mă refer la bani proprii, nu la bani din donații. Probabil, aici a fost neînțelegerea – noi avem și bani proprii. În ce privește banii din donații, la leuț transmitem ce s-a întâmplat cu ei și ce am achiziționat”, a declarat Lefter. 

Banii trimiși de Guvern au fost alocați prin Direcția de Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Executivului. Întrebat cine conduce această direcție, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, ne-a răspuns: “Nimeni, pentru că s-a desființat între timp.”

Cine conduce Crucea Roșie

Sub sigla acestei organizații recunoscute la nivel international, în România, și-a găsit adăpost o mulțime de personaje politice din toate județele țării.

Directorul executiv al organizației, Ioan-Silviu Lefter, este fost deputat PNL și fost prefect de Bacău. 

La nivel central, din conducerea organizației mai fac parte secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat (vicepreședinte) și omul de afaceri Viorel Cataramă, fost membru PNL (vicepreședinte). 

Viorel Catarama. Foto EVZ

În teritoriu, fiecare filială este condusă de câte un președinte și un director. 

  • Filiala Crucea Roșie Argeș este condusă de Mariana Dinu, administratorul public al Consiliului Județean Argeș și fostă consilieră a lui Constantin Nicolescu, membră PSD.
  • Filiala Crucea Roșie Bacău este condusă de Irina-Daniela Florea, fost consilier local PSD în Consiliul Local Bacău, aleasă anul trecut președinte. Printre vicepreședinți se numără și senatorul PNL Viorel Ilie, fost ministru pentru relația cu parlamentul.
  • În Călărași, președinte al Crucii Roșii este primarul comunei Ștefan cel Mare din județ, Nicolae Pandea (PSD). El este tatăl mai cunoscutului Ciprian Pandea, fost șef interimar al organizației PSD Călărași.
  • În Galați, filiala Crucea Roșie este condusă de parlamentarul PNL Victor Paul Dobre.
  • Filiala Ilfov îl are drept președinte pe omul de afaceri Viorel Cataramă, fost membru PNL.
  • În Sălaj, președinte de filială este Ionel Ciunt, primarul Zalăului, membru PSD.
  • În Vaslui, filiala Crucii Roșii este condusă de administratorul public al CJ Vaslui, Valeriu Caragață (PSD).

 
 

Urmărește-ne pe Google News