Partidul de Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă-dreapta) vrea să creeze un nou grup în Parlamentul European, numit „Suveraniștii”, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit televiziunii publice ARD, care citează surse apropiate partidului, conducerea la nivel federal a AfD a decis luni, în unanimitate, să recomande la congresul de la sfârşitul săptămânii ieşirea din grupul politic Identitate şi Democraţie (ID).

Delegaţia AfD a fost expulzată din grupul ID acum câteva săptămâni în urma declaraţiilor controversate ale capului de listă al partidului la alegerile europene, Maximilian Krah.

AfD a sperat într-o nouă apropiere de ID după alegeri, excluzându-l chiar Maximilian Krah din delegaţia sa, dar partidul nu a fost readmis.

AfD intrase în grupul ID doar cu un an în urmă, considerându-l „o platformă adecvată pentru promovarea creării de reţele cu partidele surori europene”.

De-acum, obiectivul este de a-şi urmări şi proiecta în mod independent calea în Europa pentru a-şi atinge propriile interese.

„Acest lucru necesită parteneri care ne respectă şi ne împărtăşesc interesele”, subliniază AfD.

Negocieri cu mai multe partide, inclusiv cu S.O.S. România

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Printre potenţialii noi parteneri figurează SALF („Petrecerea s-a terminat”) din Spania, S.O.S. România, Hnutie Republika (Mişcarea Republicană) din Slovacia, NIKH din Grecia, Mi Hazank Mozgalom (Patria Noastră) din Ungaria, Konfederacja şi Ruch Narodowy din Polonia.

Potrivit cotidianului Der Spiegel, noul grup europarlamentar s-ar putea intitula „Suveraniştii”.

Săptămâna trecută, portalul Euractiv a relatat că membrii acestui posibil grup ar putea proveni în principal dintre semnatarii aşa-numitei „Declaraţii de la Sofia”, iniţiată de partidul bulgar Vazrajdane pentru a cere, printre altele, negocieri de pace în războiul din Ucraina şi sfârşitul „birocraţiei galopante” a Uniunii Europene.

Între timp, surse europarlamentare au declarat pentru EFE că „nu este nimic oficial” şi au amintit că înfiinţarea unui grup politic trebuie comunicată preşedintelui Parlamentului European printr-o declaraţie care trebuie să includă titulatura grupului.

În plus, trebuie să existe o declaraţie politică prin care să se stabilească scopul grupului, valorile politice pe care le apără şi principalele obiective politice pe care membrii săi intenţionează să le urmărească împreună în timpul exercitării mandatului.

Declaraţia trebuie să descrie orientarea politică comună a grupului într-un mod substanţial, distinctiv, şi să cuprindă numele deputaţilor care îl alcătuiesc, iar toţi membrii grupului trebuie să declare, într-o anexă, că împărtăşesc aceeaşi afinitate politică, transmite EFE.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   26.06.2024, 07:24

Ce bine or să se înțeleagă ăștia când or să înceapă să dea vina unii pe alții... Cam cum ar funcționa și Europa statelor "suverane".

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI