Platforma Civică pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ denunță tentativa inadmisibilă de confiscare a denumirii noastre și constată atât lipsa acută de imaginație politică a fondatorilor unui partid care confiscă denumirea noastră de ÎMPREUNĂ, cât și lipsa cronică de legitimitate populară dacă este nevoie ca, pentru înființarea unui partid, să fie confiscată denumirea celei mai largi inițiative civice din România, au transmis reprezentanții Platformei.

Aceștia spun că Platforma civică pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ este cea mai mare și profundă formă de unitate a societății civile din România compusă din peste 1000 de ong – uri și persoane fizice, intelectuali din tot spațiul românesc, reuniți pentru prima dată, într-un număr așa copleșitor în istoria recentă a României.

”Ea nu a avut și nu are nicio legătură cu Dacian Cioloș ori cu mișcarea acestuia. A confisca, așadar, denumirea unui astfel de fenomen cum este platforma civică pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ – cea mai mare și profundă formă de unitate a societății civile din România – nu reprezintă decît aceeași metodă veche de anihilare a oricărei mișcări reale, organice a poporului român doar pentru că ea nu a fost creată în laboratoare ideologice, ci reflectă voința profundă, reală și curată de asociere pentru susținerea valorilor identitare ale poporului român care îi asigură continuitatea”, afirmă reprezentanții ong-ului.

Platforma civică pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ solicită încetarea imediată a folosirii denumirii noastre de către orice om politic care încearcă să confiște denumirea ÎMPREUNĂ. Precizăm că, având și rezervare de denumire în vigoare, vom uza de toate căile legale care ocrotesc denumirea noastră, se mai arată în comunicat.

Ce este Platforma civică pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ

Lansarea Platformei civice pentru drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ a avut loc pe data de 15 septembrie 2017, în componența a peste 1000 de intelectuali si ong – uri (în număr la acel moment de de 370 ong – uri.

„Este o platformă alcătuită din peste o mie de ONG-uri și intelectuali din Botoșani până în Mehedinți, din Satu Mare până în Constanța. (…) Noi dorim să demonstrăm, în modalitatea cea mai neutră, tehnică, juridică, că românii sunt capabili să aibă o societate civilă care să le apere valorile în care ei cred și să le susțină astfel încât să poată fi transmise copiilor lor. O platformă care are drept obiect apărarea valorilor în care românii cred și începem cu definiția căsătoriei”, afirma purtătorul de cuvânt al Comitetului național de inițiativă cetățenească, avocat Ana Corina Săcrieru.

Președintele Comitetului național de inițiativă cetățenească este Mihai Gheorghiu, un apărător al conceptului familiei tradiționale. pentru care s-au strans și 3 milioane de semnături, în ideea modificării Constituției. Proiectul se află în Parlament și a provocat dezbinare în rândul partidelor parlamentare.

„Toți acești oameni s-au strâns împreună pentru a spune ‘da referendumului pentru modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție. (…) E încă un semnal înaintea votului decisiv că societatea românească dorește acest referendum și dorește această modificare Constituțională, dorește ca normalitatea să fie regula societății noastre și a sistemului juridic și constituțional”, a spus Gheorghiu.

Fostul premier Dacian Ciolos a anunțat, vineri, într-o sesiune live pe Facebook, că a depus actele pentru înregistrarea noului său partid politic, numit ”Miscarea România Impreună”.

Logo-ul partidului va fi ”RO+”. Prezentarea s-a făcut doar pentru simpatizanții partidului, fără prezența presei. La dezbatere au participat foștii miniștri Dragoș Pâslaru și Vlad Voiculescu și fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș, Liviu Iolu.

Citește și: #salvatipipera | Asociația “Metrou Ușor”: Liniile RATB preorășenești până în Voluntari ar degreva stația de metrou Pipera

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News