Două camioane de mare tonaj a fost implicate într-un accident rutier produs miercuri dimineaţă pe autostrada Bucureşti – Piteşti. În urma impactului, o persoană a murit, iar o parte din încărcătura din unul dintre camioane a ajuns pe carosabil.

Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, accidentul a avut loc la kilometrul 21 al autostrăzii, pe sensul de mers către Bucureşti.

accident-a1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind inconştientă. Este vorba despre un pasager care se afla într-unul dintre camioane. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ şi SMURD care au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului”, transmite ISU Giurgiu.

A doua persoană implicată în accident – şoferul unuia dintre TIR-uri – este rănită, primind îngrijiri la faţa locului de la paramedicii SMURD.

Lovitura de palat ratată la Senat. Ținta, Ilie Bolojan. Cum s-a dorit blocarea lui pentru a nu ajunge președinte interimar
Recomandări

Bucăţi din caroseria celor două camioane, dar şi o paret din încărcătura unuia dinte ele au ajuns pe şosea.
Pompierii au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Foto: ISU Giurgiu

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Ce pensie va avea Klaus Iohannis, după ce a demisionat din funcția de Președinte al României. Va beneficia de cea mai mare indemnizație încasată vreodată de un fost șef de stat
Viva.ro

Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Libertateapentrufemei.ro
Care este in realitate numele lui Ilie Bolojan, nimeni nu a știut asta! Dosarul secret de soț și de tată al președintelui interimar al României
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost ofițer de informații  în structurile MApN
Adevarul.ro

Alexandru Papadopol, PRIMA REACȚIE după ce fosta lui soție, Ioana Ginghină, a dezvăluit că actorul se recăsătorește zilele următoare
Elle.ro

Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Observatornews.ro
Laura Vicol ştia că banii cheltuiţi pe genţi şi maşini de lux sunt ai păgubiţilor Nordis şi şi-a ascuns telefonul de procurori - motivarea arestării
Horoscop 13 februarie 2025. Peștii au parte de o zi care îi scoate din ale lor, în moduri mai puțin plăcute sau îi surprinde cu momente frumoase
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI