În urma incidentului, compania low-cost Wizz Air a dat un comunicat în care a explicat motivul pentru care aeronava a decolat spre Roma cu o întârziere de cinci ore.

„Zborul Wizz Air W6 3141 de la București la Roma (Ciampino), pe 9 ianuarie a înregistrat o întârziere din cauza unei inspecții tehnice neprevăzute. Pentru a reduce întârzierea pentru pasageri, Wizz Air a alocat o altă aeronavă care să opereze zborul. Aeronava a decolat la ora 11:00 cu cinci ore de întârziere. Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor pentru orice inconvenient cauzat, însă siguranța și securitatea pasagerilor, echipajului și aeronavei sunt principala noastră prioritate”, se arată în comunicatul companiei.

Compania aeriană nu a precizat în comunicat dacă sunt pasageri care au pierdut legături cu alte curse și nici cum va fi rezolvată situația acestora.

„Zborul era programat pentru ora 6:00. La început, probleme cu bagajele, încurcate la cală, problema s-a rezolvat după o oră. Apoi a înghețat una dintre uși, au venit la fața locului niște echipaje. Inginerul nu știa ceea ce trebuia să facă, a venit cu două ore întârziere, singur, și abia după trei ore restul echipei. Sunt copii mici care de patru ore au stat jos, n-au băut, n-au mâncat, plecați cu noaptea-n cap, oameni care au venit din Piatra Neamț, Iași, Brașov. Așteptăm noutăți. Acum ne-au adus din nou în aeroport, Responsabilii companiei spun că nu e vina lor, atâta tot. Acum suntem in aeroport, Dacă sunăm la Wizz Air, nu răspunde nimeni, cheltuim zeci de euro”, a declarat un pasager, conform Digi 24.

Reprezentanții aeroportului Henri Coandă spun că printre pasageri s-au aflat și persoane recalcitrante.

„Da, fost o mică încăierare între doi pasageri care a fost oprită de toți ceilalți pasageri. Încăierarea a durat un minut, două”, a adăugat pasagerul.

„Banii, în teorie, putem să-i luăm înapoi după trei ore, numai că toți vrem să ajungem acasă, toți cu muncă, facultăți. Ne pierdem locul de muncă, pentru ce?! Nu sunt în stare să ne asigure un zbor liniștit. Înțeleg o oră de întârziere, dar nu patru. Noi nu trebuia nici să avem acces la acest avion, era stricat înainte să urcăm. Stewardesele au fost foarte OK ca persoane, ne-au dat apă, însă mâncare n-aveau voie pentru că trebuia să plătim”, a declarat pasagerul, conform sursei citate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News