Este al doilea incident de acest fel în ultima lună, iar printre pasagerii afectați din mai multe țări se află și aproximativ 40 de persoane care au călătorit la Iași, cu o cursă Blue Air. Cauza întârzierii sosirii bagajelor a fost defectarea sistemului de sortare de pe Aeroportul Zaventem, care a survenit sâmbătă, 3 iulie, arată ziaruldeiasi.ro.
„Depunem toate eforturile pentru ca toţi pasagerii cursei Bruxelles-Iaşi să reintre în posesia bagajelor. O parte dintre ei le-au primit deja“, a declarat marți Ana Zidărescu, purtătoarea de cuvânt a companiei Blue Air.
Sâmbătă dimineaţă, o defecţiune majoră la sistemul de sortare a bagajelor de pe Aeroportul Zaventem din Bruxelles a blocat încărcarea şi descărcarea bagajelor de cală pentru mai multe zboruri. În intervalul în care benzile nu au funcţionat era programată şi cursa spre Iaşi – care a ajuns la destinaţie conform orarului de zbor, dar fără bagajele călătorilor predate pentru cală. Dintre pasageri, aproximativ 40 au constatat la coborâre că nu le-au venit valizele, ceilalţi având doar bagaje de mână.
Presa belgiană a consemnat incidentul, remarcând că este al treilea de acest fel de la începutul verii. Primul blocaj a fost pe 27 iunie, când au fost afectaţi în jur de 1400 de călători, iar al doilea, sâmbătă, 13 iulie, când aproximativ 10.000 de bagaje au rămas pe aeroportul din capitala Belgiei. Al treilea incident a fost cel din 3 august.
Aeroportul Zaventem a afişat pe pagina sa de internet un mesaj în care îşi cere scuze pentru situaţia creată şi în care oferă „sorry-voucher“-e în valoare de 50 de euro celor afectaţi, vouchere care vor putea fi folosite în incinta aerogării belgiene.
Sursa foto: Wikipedia
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro