”Pasagerii zborului care nu au primit două doze de vaccin antirujeolic sunt invitaţi să ia legătura cu cel mai apropiat birou medical până mâine (luni), 26 noiembrie, pentru a verifica dacă trebuie să fie vaccinaţi”, a transmis, duminică, Ministerul Sănătăţii israelian, potrivit Agerpres.
”În general, persoanele sănătoase născute înainte de anul 1957 sunt considerate imune în mod natural la această boală”, se mai precizează în comunicat.
În Europa, în cursul primelor 6 luni ale anului 2018, peste 41.000 de copii și adulți s-au îmbolnăvit de rujeolă. Un număr dublu de cazuri față de cele înregistrate pe tot parcursul anului 2017.
Pe 12 noiembrie 2018, Ministerul Sănătății român a transmis că numărul cazurilor de rujeolă a scăzut foarte mult în România și că, astfel, țara noastră nu se mai află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa acestei boli.
În Israel s-a înregistrat recent o epidemie de rujeolă, situaţie pentru care autorităţile consideră responsabile persoanele ce refuză vaccinarea lor şi a copiilor lor din motive ideologice sau de altă natură.
Sute de persoane au contractat rujeolă în acest an, iar un copil de 18 luni a decedat la Ierusalim, primul astfel de caz în ultimii 15 ani în Israel.
Citeşte și: O mamă s-a urcat în avion, la Timișoara, cu 2 copii bolnavi de varicelă. Reacția căpitanului aeronavei
Antena discută cu ANAF să răscumpere turnul confiscat după condamnarea lui Voiculescu!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro