UPDATE: În urma știrii publicate de Libertatea.ro, Wizz Air a emis un comunicat de presă. Redăm integral informațiile transmise de compania aeriană:
Wizz Air a ajustat procedura de îmbarcare în ceea ce privește transportul bagajelor de cabină, cu obiectivul de a asigura un proces de îmbarcare facil și pentru a îmbunătăți punctualitatea, în special pentru zboruri care au un grad de ocupare ridicat.
Fiecare bilet include și un bagaj de mână gratuit, însă, din cauza designului aeronavei, spațiul de bagaje de deasupra locurilor limitează semnificativ numărul de bagaje de mână care pot fi luate la bord. În condițiile în care serviciul WIZZ Priority, care garantează accesul la bord cu bagajul de mână, a devenit foarte popular în rândul călătorilor, în ultimele luni, compania a decis să introducă această nouă măsură pentru ca întârzierile generate de procesarea bagajele de mână să fie minimă și pentru a crește satisfacția clienților printr-o procedură clară premergătoare.
Astfel, începând de acum, doar pasagerii cu WIZZ Priority vor putea urca la bord cu bagaje de mână. Bagajele de mână ale pasagerilor care nu au achiziționat WIZZ Priority vor fi depozitate în cala aeronavei, gratuit, și vor putea fi recuperate de la banda de bagaje la aeroportul de sosire.
Pasagerii cu bagaj care poate fi plasat sub scaun (cu dimensiuni maxime de 40x30x18 cm) îl pot lua în continuare la bordul aeronavei, ca bagaj de mână. Această măsură este lansată în toată rețeaua noastră, însă în acest stadiu depinde de procedurile de îmbarcare ale aeroporturilor de plecare. Compania își propune să continue să ofere tarife cu adevărat mici pentru bilete, în timp ce le asigură pasagerilor mai multe opțiuni și flexibilitate pentru a își personaliza călătoriile și pentru a plăti doar pentru serviciile alese.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Pasageri companiei aeriene nu vor putea folosi compartimentele de bagaje aflate deasupra scaunelor decât dacă și-au achiziționat pachetul Wizz Priority.
Vor avea însă voie să-și aducă un bagaj de mână care să încapă sub scaunul din fața lor. Dacă bagajele nu au dimensiunile potrivite, bagajul va fi pus la cală.
Iată ce scrie pe site-ul Wizz Air în acest sens:
„Deoarece spațiul la bord este limitat, nu garantăm că putem aduce în cabină bagajele de mână ale tuturor pasagerilor. Doar pasagerii cu WIZZ Priority își vor putea lua bagajul de mână în cabină, în funcție de procedurile de îmbarcare din fiecare aeroport. Bagajele de mână ale pasagerilor care nu au achiziționat WIZZ Priority vor fi trimise în cala avionului și pot fi preluate de la banda de bagaje la aeroportul de sosire”, se precizează pe wizzair.com.
Wizz Air este cea mai mare companie aeriană din România. În anul 2018 compania a început să opereze 16 noi rute. În prezent, reţeaua Wizz din România este formată din 146 de rute spre 21 de țări, inclusiv zborul intern Bucureşti – Cluj -Napoca.