Lucrarea de împingere a chesonului din Timișoara a început pe 6 decembrie 2024. Se estimează că va parcurge aproximativ 80 de metri în două-trei luni, cu o viteză de sub un metru pe zi.

Progresul lucrărilor la pasajul Solventul din Timișoara

Chesonul de beton care va forma pasajul din Timișoara are dimensiuni de 70 de metri lungime, 28 metri lățime și 9 metri înălțime.

„Împingem chesonul, am străpuns pământul pe sub liniile de cale ferată – în 3 zile, avansul e de peste 5 metri. Pământul e excavat la capătul celălalt al chesonului cu utilaje”, a explicat Ruben Lațcău, viceprimarul din Timișoara.

Pasajul Solventul va avea o lungime de 87 de metri și va include două benzi pe sens, linii de tramvai separate, trotuare și piste de bicicletă.

Acesta face parte din inelul IV de circulație și va ajuta la descongestionarea traficului între nordul și sudul orașului Timișoara.

Data la care ar putea fi gata pasajul Solventul din Timișoara

Investiția, în valoare de 132 de milioane de lei, este finanțată parțial de la bugetul local și parțial prin programul Anghel Saligny.

Contractul a fost semnat în toamna anului 2020, cu un termen inițial de 26 de luni.

Lucrările la pasajul din Timișoara au început efectiv în ultima parte a anului 2021, după modificări aduse proiectului de administrația Fritz.

La finalul anului 2023, proiectul era finalizat în proporție de 45%, iar ultima estimare a viceprimarului Lațcău indică posibilitatea circulației prin pasaj începând cu „vara viitoare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News