UPDATE: Primarul Capitalei a trimis o scrisoare deschisă constructorului de la şantierul Piaţa Sudului, în care precizează că nefinalizarea lucrărilor la termenul stabilit, aprilie 2017, ar putea duce la denunţarea unilaterală a contractului din vina executantului.

„Dorim să vă atragem atenţia în modul cel mai serios cu putinţă că în cazul în care nu observăm progresul pe care îl aşteptam, există pârghii contractuale prin care să denunţăm unilateral contractul din culpa exclusivă a executantului şi ca suntem determinaţi să apelăm la acestea daca situaţia nu se va îmbunătăţi”, transmite Gabriela Firea în scrisoarea deschisă transmisă asocierii Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL

În document, primarul Capitalei precizează că stadiul actual de realizare a lucrărilor este de 63%, solicitând mobilizarea angajaţilor pentru a lucra într-un ritm alert. Gabriela Firea spune că în cadrul întânirilor de management, reprezentanţii legali ai asocierii au declarat termene de finalizare parţiale în luna decembrie 2016 pentru pasajul rutier şi aprilie 2017 pentru finalizarea pasajelor pietonale şi restabilirea totală a circulaţiei.


De curând, finalizarea Pasajul de la Piața Sudului are un nou termen, imediat “după Paște”, așa cum a declarat recent primarul Capitalei, Gabriela Firea. Nu este prima ”amenințare” că lucrarea va fi gata, este chiar a cincea. Până acum, fiecare an între 2015 și 2017 a avut măcar câte un termen de predare a lucrării, care, specific românesc, nu a fost respectat niciodată spre disperarea șoferilor bucureșteni care trec prin Piața Sudului. Pentru pasajul subteran, în proiectul de buget al Primăriei Capitalei pentru 2017, este prevăzută suma de 102,5 milioane lei. Lucrarea are o lungime de 356 de metri. Construcţia a început în primăvara anului 2014 și costa inițial 127 milioane de lei.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

Promisiunile neonorate

Pe lângă noul termen de “după Paște”, lucrarea a mai fost sau urmează să mai fie gata de alte patru ori.

Decembrie 2015. Primul termen avansat de Sorin Oprescu, fostul edil al Capitalei, a fost sfârșitul lui decembrie 2015.

Iunie 2016. Apoi, Oprescu a lansat și o nouă promisiune de închidere a șantierului: iunie 2016, “ Eu sper să îl inaugurăm la începutul anului viitor”, spunea fostul primar acum doi ani. Apoi, termenul anunțat a fost iunie 2016.

8 martie 2017. O altă păcăleală, făcută de Gabriela Firea, primar din 2016, a fost termenul – începutul lunii martie. ”Recunosc, am o dezamăgire pentru faptul că reprezentanţii constructorului mi-au garantat că în săptămâna de mărţişor şi de 8 martie mergem împreună să inaugurăm.”, a afirmat Firea recent.

Din viitor, decembrie 2018. Tot anul trecut, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a prelungit termenul de finalizare până la 31 decembrie 2018, într-o înțelegere semnată cu Ministerul Dezvoltării.

Vinovați: Primăria și proiectantul

Motivul întârzierilor fără număr: în baza proiectului inițial tunelul subteran se intersecteze cu cel prin care circulă metroul. De altfel, săpăturile s-au oprit când s-a constatat că intră chiar în metrou. Proiectul a fost realizat de Tecnic Consulting Engineering România care este controlată de Dan Stratan, un milionar ieșean supranumit “Mr. Cash”.

George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”
Recomandări
George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”

Printre responsabili se găsește sigur și Primăria Capitalei, aparatul tehnic al municipalității nu a verificat proiectul depus de Stratan, ci doar i-a dat banii, adică 1,76 milioane de lei pentru un proiect eronat.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI