Regele Mihai a fost recunoscut în ţară şi în străinătate pentru pasiunea pe care o are pentru automobilism. Cartea-album „Maşinile Regelui”, realizată de Alteţa Sa Regală Principele Radu de România, prezintă mai multe automobile pe care le-a condus de-a lungul vremii Majestatea Sa.

Primul automobil al principelui l-a primit la vârsta de opt ani, în anul 1929, și era un Morris 1927. “Regele Mihai a avut 38 de maşini de-a lungul a 90 de ani de viaţă, la care se adaugă patru jeepuri militare americane, toate originale, unele dintre ele primite în dar, altele recondiţionate de Rege, personal”, se specifică în cartea „Maşinile Regelui”, conform romanialibera.ro.

Care era însă preferata sa?

Maşina preferată a Regelui Mihai a fost un Jaguar SS100 albastru. Automobilul Jaguar a fost comandat special pentru Regele Mihai în 1937. Maşina a fost vândută pentru prima oară şapte ani mai târziu și de atunci și-a schimbat proprietarul tot mai des. Acum, mașina s-ar afla în Olanda și valorează 1 milion de dolari.

Decizia pe care a luat-o cu puțin timp înainte ca starea sa de sănătate să se deterioreze

Anul acesta, patru vehicule din Al Doilea Război Mondial care aparțin Regelui au fost repatriate. Maşinile militare sunt fabricate între anii 1941 și 1944 și au fost folosite în război. Șapte decenii acestea au stat în garaje din Anglia și Elveția.

Este vorba despre patru Jeepuri: Jeep Ford GPW, Jeep Willis, Jeep Ford GP și un Jeep Bantam BRC 40.

Conform aradon.ro, alături de maşinile de război, la Săvârşin va putea fi vizitat Atelierul Auto al Regelui Mihai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News