Anuntata pronuntare a sentintei in celebrul proces Passaris a adunat, ieri, la Tribunalul Bucuresti, zeci de persoane: politisti, ziaristi, juristi, gura-casca. Grecul a fost adus, ca de obicei, sub o escorta severa, in zgomotul infernal al sirenelor masinilor de politie. Protejat de aparatele de fotografiat si de camerele de luat vederi, cu un cearsaf albastru tinut de "mascati", Passaris a fost bagat in tribunal, ca de fiecare data, pe usa din spate.
Inca de la inceputul acestui proces masurile luate de fortele de ordine au fost foarte dure: in sala de judecata au intrat numai persoanele care aveau legatura cu dosarul, de la martori, la avocati si ziaristii. Pentru acestia din urma, restrictiile erau limpezi: fara reportofoane ori aparate de fotografiat, cu telefoanele mobile inchise si cu legitimatia de presa la vedere. Accesul in sala de judecata a fost, ieri, si mai atent supravegheat. Ziaristilor le-au fost cerute chiar si actele de identitate.
Ultimul act al judecarii lui Passaris "s-a jucat cu casa inchisa", sala, altadata pe jumatate goala, fiind neincapatoare. Grecul se afla deja in boxa acuzatilor, inconjurat de "mascati", unii dintre putinii oameni pe care i-a vazut de mai bine de un an si jumatate incoace. In randul asistentei, parerile erau impartite, multi inclinand sa creada ca grecul va fi achitat. Daca la momentul arestarii sale, in noiembrie 2001, la doua zile de la dubla crima de la "Le Petit Bijou", Passaris era vazut ca un individ violent si periculos, avand suficiente "referinte" in acest sens, in timpul procesului grecul a fost "mielusel". Si-a asteptat chiar si sentinta cu zambetul pe buze, dupa ce declarase, la ultima infatisare, ca a avut parte de o "judecata dreapta".
Instanta a intarziat sa intre in sala pentru ca translatoarea nu venise. Nici nu a mai fost asteptata. Judecatorul l-a intrebat pe grec daca se descurca fara traducere si, dupa raspunsul afirmativ al acestuia, a dat citire sentintei: 2 ani de inchisoare pentru trecere frauduloasa a frontierei, 10 ani pentru contrabanda, 10 ani pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor, 20 de ani pentru talharie si condamnare pe viata pentru omor calificat si deosebit de grav. Passaris va plati casei de schimb pe care a pradat-o 142 de milioane de lei si 63 de milioane cheltuieli judiciare. Rudele celor doua victime nu au cerut nimic.
Mioara Badila, femeia care l-a insotit pe grec in noaptea crimelor si pe declaratiile careia s-au bazat in cea mai mare parte acuzatiile, a fost si ea condamnata la un an si jumatate de inchisoare, pedeapsa care a fost insa gratiata. Dupa 15 minute, cat a durat pronuntarea, cazul Passaris s-a incheiat. Grecului i-a cam inghetat zambetul pe buze, dar a continuat sa ramana calm. Intrebat de instanta daca vrea sa atace hotararea, el a raspuns raspicat: "Nu". Mai are zece zile in care se poate razgandi.