Nu mai miră pe nimeni însă că hotelierii din Mamaia au preţuri duble pentru un sejur de trei nopţi cu all-inclusive, la trei stele, faţă de cei din Bulgaria, la unităţi de patru stele.
Potrivit news.ro, ca destinaţii externe, Bulgaria şi Grecia au ocupat primele locuri în preferinţele românilor, iar pe plan intern aceştia îşi vor petrece minivacanţa în destinaţii tradiţionale, staţiuni montane, precum şi zone de turism rural şi balneoclimateric.
Astfel, pentru un pachet turistic care include cazare cu all-inclusive, un turist va plăti de Paşte, în medie, 690 de lei (circa 153 euro) pentru trei nopţi la un hotel de trei stele din Mamaia, 920 de lei (204 euro) pentru patru nopţi, respectiv 1.035 de lei (230 euro) pentru cinci nopţi.
În schimb, pe litoralul bulgăresc, pentru trei nopţi de cazare cu all-inclusive la un hotel de patru stele în Nisipurile de Aur, preţul este de 83 euro de persoană. Pentru acelaşi pachet, în staţiunea Albena, preţurile pornesc însă de la 112 euro.
În Grecia, turiştii români vor plăti minim 106 euro de persoană pentru două nopţi de cazare cu demipensiune la un hotel de patru stele în Halkidiki şi cel puţin 349 euro de persoană pentru şapte nopţi cazare cu demipensiune la un hotel de patru stele în Rhodos.
De altfel, în ceea ce priveşte litoralul românesc, preţurile pleacă de la 196 lei de persoană pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele în Mangalia şi de la 280 euro de persoană pentru trei cazări cu mic dejun la hotel de patru stele în Mamaia. Oferta pentru trei nopţi cazare şi mic dejun la un hotel de trei stele în Neptun este de 195 lei de persoană.
„Turiştii români aleg România de Paşte, ţările apropiate (precum Bulgaria şi Grecia), dar şi city break-uri în Europa. În România, cele mai căutate destinaţii sunt litoralul românesc (destinaţia tradiţională a românilor de 1 Mai), pachetele turistice fiind achiziţionate prin agenţiile de turism, dar mulţi turişti aleg, rezervând pe cont propriu, şi zone de turism rural, precum Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Neamţ sau Mărginimea Sibiului”, a precizat consultantul în turism Traian Bădulescu.
El a adăugat că Bulgaria ocupă primul loc în preferinţele românilor pentru Paşte pe plan extern, cu staţiuni precum Albena, Nisipurile de Aur şi Balcic.
„Românii preferă nordul rivierei bulgăreşti, datorită proximităţii. De asemenea, sunt români care aleg Grecia continentală (Halkidiki, Riviera Olimpului), dar şi insule precum Corfu, Thassos sau Zakynthos, cu transport cu automobilul propriu sau cu autocarul, ca şi în cazul Bulgariei. Pe partea de city break, cele mai accesibile oferte sunt pentru Praga, Budapesta, Viena”, precizează Bădulescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro