Prima victimă din Banat a fost un pastor penticostal în vârstă de 64 de ani. Bărbatul a fost internat vineri la Spitalul din Arad.

Omul era într-o stare atât de gravă, plămânii nu mai funcționau normal,  încât a fost intubat pe loc. Din păcate, DSP nu l-a testat decât după trei zile, luni. Și a rămas intubat până a murit în ziua în care urma să fie mutat la Timișoara

Medic din Arad:

Bărbatul nu intra în modelul de testare comunicat de Ministerul Sănătății, deși ca simptome intra în definiția medicală de caz.

Având mai multe afecțiuni, când testul a ieșit pozitiv s-a încercat mutarea la spitalul de boli infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, dar omul a decedat.

Același modus operandi a fost întâlnit și în alte cazuri documentate de către Libertatea, precum cel al lăuzei de la MedLife Grivița ori cel al celor doi morți de COVID-19 ce făceau dializă la Spitalul Universitar.

Libertatea a scris, azi, că pastorul internat la Arad și decedat ieri a ținut trei slujbe la biserica penticostală “Izvorul Vieții” între 8 și 12 martie, cu o săptămână înainte de internare. 

“Omul a venit într-o stare foarte gravă, plămânii lui nu mai funcționau normal, a fost intubat pe loc. Ieri, când s-a aflat că are coronavirus, a fost disperare”, încheie sursele Libertatea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI