In luna noiembrie 2009, un pastor american, Tony Alamo (75 de ani), era condamnat la 175 de ani de închisoare. Printre acuzaţiile grave se regăseau şi relaţii sexuale cu fetiţe de 8 ani, pornografie infantilă, ba chiar şi căsătoria cu minore. Întemeietor al propriei biserici, care-i poartă numele, Alamo, fost cântăreţ prin baruri de noapte, era un nume faimos în America, încă din anii 60, mai ales ca lider al sectei sale, fiind supranumit “Papa Tony” şi adunând milioane de dolari datorită credulităţii enoriaşilor săi. Mai puţin cunoscut însă este faptul că Alamo are origini româneşti. Numele său real este Bernie Lazăr Hoffman, părinţii lui fiind evrei români, care au emigrat în SUA în anii 30.
“Mă arestaţi, aşa cum soldaţii romani au făcut-o cu Iisus”. Asta a spus Tony Alamo în septembrie 2008, când agenţii FBI îl reţineau în baza unui mandat de arestare. Bărbatul cu sânge românesc în vene, ajuns la 75 de ani, era acuzat de un pomelnic de fărădelegi, printre care cele mai grave erau cele de pornografie infantilă, relaţii sexuale, dar şi căsătorii cu minore. Viaţa lui Alamo, născut Bernie Lazăr Hoffman, din părinţi români, la 20 septembrie 1934, în Joplin, statul Missouri, a fost oricum, numai plictisitoare nu.
Amândoi renunţă la căsniciile lor pentru a se căsători, în 1966. Într-o zi, pe când se afla la o întâlnire de afaceri, pe Alamo l-a lovit, brusc, revelaţia. Iisus, povestea el mai târziu, i-a cerut să-şi asume misiunea de a vesti a doua venire a lui Hristos. Deşi evrei de origine, Tony şi Susan trec rapid la creştinism şi înfiinţează propria biserică. Găsesc uşor adepţi printre marginalizaţii societăţii, dependenţi de droguri şi prostituate, stabilindu-şi baza în localitatea Dyer, Arkansas. Tony se autoproclamă profet, singurul prin care se manifestă dorinţa şi voinţa Domnului.
Ca să se apere, pretinde că Biblia nu condamnă poligamia şi că Fecioara Maria însăşi avea 11 ani atunci când a fost “însămânţată” de Sfântul Duh. Petrece patru ani în puşcărie, între 1994 şi 1998, învinuit de evaziune fiscală. Dar adevărata lovitură vine în 2008, când e arestat, iniţial, pentru transport de minori în afara statului. De aici însă se va stârni avalanşa de mărturii şi acuze ale unor foste soţii, dar şi foşti adepţi, care vor arăta dimensiunea fărădelegilor lui Alamo. Sentinţa, pronunţată în 13 noiembrie 2009, cade ca o ghilotină peste “profetul” Alamo: 175 de ani de închisoare. Enorm, chiar şi pentru un “trimis al lui Dumnezeu”.
Soţii Alamo au avut clienţi celebri
Soţii Alamo au pus bazele unor afaceri înfloritoare, printre care un restaurant, un supermarket, o brutărie, o staoeie de benzină şi au lansat chiar o marcă de jachete cu numele “Tony Alamo”. Însuşi fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton (foto), scrie în memoriile sale că în vremea în care era guvernatorul statului Arkansas a fost în localul lui Alamo pentru a o auzi cântând pe Dolly Parton. În plus, jachetele, vândute cu preoeuri între 600 şi 5.000 $, au mare succes, printre clienoei numărându-se vedete ca Hulk Hogan, Brooke Shields şi Sonny Bono.