ComenteazăONG-urile și unele primării au început să trimită surplusul de resurse colectate peste graniță. Alte organizații au început colecte speciale pentru a fi trimise direct în orașele-suport din Ucraina, pentru ajutorarea celor care sunt refugiați în propria țară.
Dar în lipsa unei coordonări, resurse prețioase se pierd la frontieră, când nevoile mari s-au mutat în centrele de refugiați din orașe și sate, spun voluntarii din Vama Siret.
În Vama Siret, mai multe resurse decât e nevoie
La o săptămână de la ziua în care au trecut primii refugiați, Vama Siret s-a schimbat semnificativ.
Deși în prima zi doar ONG-urile erau prezente în vamă, pe parcurs, autoritățile au preluat frâiele: pe ultimii 2 kilometri spre vamă nu pot intra decât membrii organizațiilor non-guvernamentale, jurnaliștii, diversele autorități și cei care vor să iasă din țară.
Cu trei sute de metri înainte de punctul de trecere a frontierei staționează zeci de autocare și autobuze care fac curse, majoritatea spre Suceava. Alte mașini îi transportă pe refugiați către tabere provizorii în Siret sau în localitățile apropiate din Suceava și Botoșani.
La fața locului sunt zeci, poate sute de voluntari, care lucrează în schimburi. Au fost amenajate cabane și corturi cu alimente și resurse: de la haine, pături, scutece sau medicamente la hrană pentru animale de companie și cuști de transport pentru câini și pisici.
În vreo patru puncte se servește mâncare caldă, o parte gătită chiar pe loc. Prefectura a ridicat circa 10 corturi albastre, tot pentru refugiați. Sunt mai multe resurse decât au nevoie cei care reușesc să treacă granița. Rareori se întâmplă ca oamenii să intre în țară în grupuri. De partea ucraineană se așteaptă în continuare la cozi care se întind pe kilometri întregi.
500 de pâini zac neatinse de o zi într-un cort
În momentul în care ONG-urile și-au dat seama că resursele pe care le-au strâns stau blocate în Vama Siret, au început să organizeze transporturi spre Cernăuți.
Ulterior, s-au organizat pentru a trimite ajutoare afară și i-au îndemnat pe cei care mai vor să ajute la graniță să vadă cum pot ajuta întâi în comunitățile lor.
Fiindcă în lipsa unei coordonări naționale, unele resurse ajung să se risipească, spun ONG-urile. Vineri, 4 martie, într-un cort mare și albastru zăceau 500 de pâini, vechi deja de o zi jumătate. Nimeni din vamă nu avea nevoie de ele.
Timp de două ceasuri, niciun refugiat nu s-a oprit la o cabană de lemn, pe care scria „Rădăuți vă primește cu drag”, și care oferă produse gratuite de igienă și mâncare.
Cei mai mulți dintre refugiați vin grăbiți, primesc cu drag o pătură de la voluntari, un ceai sau o cafea caldă. Unii caută cazare temporară sau pe termen mai lung, alții vor doar să se urce în autobuze care-i poartă cât mai departe de graniță. Puțini se opresc să primească al doilea sau al treilea pachet de hrană din cele oferite pe traseul organizat în șir indian.
La o bucătărie cu mâncare caldă aflată într-un cort albastru, un bărbat care se recomanda a fi consilier al președintelui Consiliului Județean Suceava a început să invite voluntarii de la corturi la o ciorbă fierbinte: „Nu are cine și e păcat de mâncare, că e caldă”.
Studenții s-au întors de la graniță să fie voluntari în orașe
Ionuț, voluntar din Iași, era pe punctul de a pleca cu alți 200 de studenți să ajute în Vama Siret. Doar că s-a hotărât să plece mai devreme cu o săptămână și, odată ajuns în vamă, și-a dat seama că 200 de studenți mai mult ar încurca decât ar ajuta situația din vamă. Au decis că sunt mai utili în oraș.
„Am găsit în vamă și ISU, și ONG-uri, și Biserica. Toată lumea vrea să ajute, să trimită pachete. Dar cineva trebuie să încarce și TIR-urile. Așa că am rămas în Iași, lucrăm cu cei de la vămile Sculeni și Ungheni, ajutăm la cazări acolo, vedem ce lipsește din taberele din oraș și din jur. De-abia facem față, iar în vamă nu văd să lipsească nimic acum, așa că vom sta în oraș”, spune tânărul de 23 de ani.
În vamă nu e doar surplus de hrană și de mâncare caldă, ci și de traducători. 15 oameni cu veste galbene se încălzesc sărind ușor pe loc: e ultimul schimb de traducători, veniți să ajute refugiații care trec granița.
E greu să ne coordonăm cum trebuie – noi nu avem traducători în orașe, dar aici am văzut în astea cinci ore și câte 3-4 care ajută o familie, fiindcă se trece foarte greu granița.
Unii au așteptat până la 5-6 ore pentru a intra în România.
60 de tone de ajutoare, trimise de Biserică peste graniță direct
La mijlocul corturilor amenajate se află și cel al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Prezenți din primele zile ale conflictului din Ucraina în vamă, preoții vorbitori și de ucraineană au coordonat grupurile de translatori și au oferit ajutor, sub formă de mâncare și cazare. Acum își dau seama că ajutorul e mai prețios dincolo de graniță.
Părintele Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, povestește că au trimis 60 de tone de ajutoare, cu microbuze și două transporturi de TIR-uri, către Cernăuți. S-au coordonat cu bisericile de acolo, au lăsat toate coletele într-o sală de sport chiar din marginea orașului și de acolo sunt distribuite în toată Ucraina de coloane de voluntari.
„Oamenii sunt foarte necăjiți, dar eu cred că încă nu suntem la punctul la care să vină cei care nu mai au absolut nimic de ales. Aici ne concentrăm mai mult pe ajutoare directe: traducere, transport și cazare. Avem 2.600 de locuri de cazare în parohii, în spațiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dar și la enoriași acasă. Spațiile le gestionăm noi, nu suntem în baza de date a ISU. Iar refugiaților le oferim tot ce au nevoie: medicamente, hrană, produse de igienă sau haine, că, iată, iar ninge în martie”, a spus preotul Serafim Grigoraș.
Unii români devin „refugiați” pentru ajutoarele de la graniță
Invazia lui Putin în Ucraina nu a făcut să dispară peste noapte sărăcia din România, iar voluntarii de la Siret mărturisesc pentru Libertatea că au întâlnit zeci de astfel de cazuri. Români care merg până la punctul de trecere a frontierei, apoi se întorc spre oraș, prezentându-se ca refugiați.
„Au mers cu sacoșele pe la fiecare chioșc, plecând cu ele pline înapoi spre oraș sau spre satele din preajmă”, povestește un voluntar. Dar asta nu a secat resursele din vamă dedicate refugiaților.
Entuziasmul oamenilor se poate stinge
Voluntarii cu care a discutat reporterul Libertatea s-au plâns că, în lipsa unei coordonări, entuziasmul oamenilor se poate stinge, dacă văd că eforturile lor sunt inutile.
„Ar fi nevoie de un filtru pe voluntari la intrarea în vamă. Luate pachetele spre corturile deja existente și redirecționați oamenii către centrele din satele din preajmă unde este nevoie mai mare de produse și de ajutor. E nevoie de cineva care să coordoneze și să inventarieze ce avem și ce ne lipsește. Ar trebui, într-o formă, să fie treaba statului”, a spus, pentru Libertatea, unul dintre voluntarii de la fața locului.
Elena Calistru, activistă la ONG-ul Funky Citizens, atrage atenția într-o postare pe Facebook că este nevoie de un mecanism de gestionare a imensului potențial de voluntariat:
Începe să devină crucial să nu moară acest entuziasm, dar și să folosim aceste resurse fără de care nu vom face față. Abia începe și suntem foarte vulnerabili. Trebuie să fim puternici pentru oamenii ăștia și pentru capacitatea noastră de a ajuta. Și trebuie cerut ajutor european. Nu putem singuri.
Elena Calistru, Funky Citizens:
Însă răbdarea și entuziasmul celor care stau ore în picioare în Vama Siret sunt lăudate atât de jandarmii din vamă, cât și de voluntarii SMURD sau cei de la Crucea Roșie, „căliți” în astfel de misiuni umanitare. „E foarte frumoasă implicarea oamenilor. Tot ce mă rog e să nu se termine înaintea războiului, fiindcă atunci vom avea o problemă”, spune unul dintre jandarmii care ajuta refugiați cu bagaje la un autobuz „Cursă specială” spre Suceava.