Un gălăţean în vârstă de 70 de ani nu şi-a reglat cum trebuie arma când trăgea după un iepure şi “a reuşit” să vâneze o maşină. Autoturismul, care aparţine unui brăilean în vârstă de 72 de ani, a fost parţial distrus ca urmare a focurilor trase cu arma de vânătoare cu alice.

”D.Marin ,72 de ani, din Brăila, a sesizat la poliţie faptul că, în timp ce participa la o vânătoare organizată pe Fondul Cinegetic Bâsca, un alt vânător, L.Aurel ,70 de ani, din Galaţi, a tras cu arma, iar mai multe alice au lovit autoturismul său, parcat la aproximativ 70 de metri de locul în care se aflau, producându-i avarii.Poliţiştii de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat cercetări şi au stabilit că L.Aurel este deţinător legal de arme de vânătoare, iar partida de vânătoare era organizată în baza unei autorizaţiei de vânătoare colectivă”, a precizat Jenel Şogor, IPJ Brăila ca urmare a incidentului.

În urma acestui eveniment, arma de vânătoare a gălăţeanului a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru distrugere.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News