Bogat în fibre şi mai ales în antioxidanţi, pateul realizat de cercetătorii din Galați este lipsit de alergenii care se regăsesc în produsele asemănătoare făcute din soia modificată genetic. Pateul din făină integrală de linte și bob ar putea fi comercializat la un preț mai mare deoarece, prin brevet, este interzisă folosirea aditivilor, scrie Monitorul de Galati.

Echipa care a adus medalia de aur de la Geneva la Galaţi este alcătuită din profesoara Iuliana Aprodu şi cercetătorii Livia Pătraşcu, Ina Vasilean şi Marian Necula. Performanţa echipei de cercetători gălăţeni a fost prezentată de Petre Alexa, profesor reputat de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor.

„Obţinerea brevetului a fost rezultatul muncii în echipă. Actiuvitatea a fost susţinută din punct de vedere financiar de Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor. În martie s-a organizat o competiţie la nivel naţional în domeniu şi brevetul a fost selectat pentru a fi prezentat la cel de-al 45-lea salon de inventică de la Geneva. Am început pratic cercetările pe acest produs din 2014. La început a fost subiectul unei disertaţii iar apoi am evoluat pas cu pas“, a spus Iuliana Aprodu, pentru sursa citată.

Pateu realizat de cercetătorii din Galați, premiat cu medalia de aur la Salonul de Inventică de la Geneva. Ar putea fi produs la scară largă

Produsul este apreciat şi pentru valoarea sa nutritivă şi pentru efectele benefice pentru sănătate.

„Noutatea constă în faptul că am propus obţinerea la scară industrială a unui pateu vegetal din făină integrală de leguminoase cu bob, aşa li se mai spune, este vorba de bob şi linte. Făina de leguminoase integrală utilizată aduce multe beneficii pentru sănătate. În plus, avem un produs «clean label», cu etichetă curată, cu un număr mic de ingrediente. Este un produs curat, sănătos, bogat în fibre şi antioxidanţi”, a explicat Livia Pătraşcu.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Acest tip de pate vegetal poate fi consumat și de persoanele care au alergie la produsele din soia modificată genetic. Produsul a fost apreciat și de imunologii de la salonul de la Geneva.

Pe lângă medalia de aur, pateul realizat de cercetătorii din Galați a fost premiat și de Russain House, o asociație neguvernamentală care susține cercetarea. Mai mulți producători și cercetători internaționali și-au exprimat interesul față de acest produs. Pateul inovator ar putea ajunge pe rafturile magazinelor dacă un producător va fi dispus să-l introducă pe piață.

sursă foto: Monitorul de Galati

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fructul care te ajută să te lași de fumat. Înlocuiește gestul de a duce țigara la gură și are beneficii uimitoare pentru organism
FANATIK.RO
Fructul care te ajută să te lași de fumat. Înlocuiește gestul de a duce țigara la gură și are beneficii uimitoare pentru organism
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Suma colosală pe care un om al străzii a primit-o moştenire. A fost atât de fericit încât s-a îmbătat şi i-a uitat într-o gară din Germania
Observatornews.ro
Suma colosală pe care un om al străzii a primit-o moştenire. A fost atât de fericit încât s-a îmbătat şi i-a uitat într-o gară din Germania
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI