„În Târgu Mureş, de peste 10 ani se construieşte un teren de hochei acoperit şi nu e gata! Acest patinoar s-a construit în doar câteva luni. Este o investiţie a Guvernului Ungariei, de peste 1.000.000 de euro, şi tot ce a însemnat dotare, tot ei s-au ocupat”, a confirmat primarul comunei Sângeorgiu de Mureş, Sofalvi Szabolcs.
Deși nu știe să joace hochei, edilul a venit pe patine la întâlnirea cu presa: „Am considerat hocheiul un joc foarte dur, cu bătăi, dar am văzut statisticile în care se arată că se întâmplă mult mai puţine accidente decât în fotbal, handbal sau alte sporturi”.
Comuna Sângeorgiu de Mureș, circa 8.500 de locuitori, e situată la doar 5 kilometri de Tg. Mureș.
Ministrul nostru mulțumește guvernului de la Budapesta
„În numele MTS vreau să mulţumesc guvernului maghiar pentru această investiţie în copiii unei generaţii viitoare care pot să devină campioni. Eu nu am avut această şansă acum 30 de ani, ne antrenam pe un frig de minus 20 de grade, de la ora 6 dimineaţa, trei antrenamente pe zi”, a declarat Eduar Novak, ministrul tineretului și sportului, în cadrul festivităţii de inaugurare a patinoarului.
La București, lucrările la patinoar au fost oprite acum un an și jumătate
Reamintim că patinoarul Mihai Flamaropol, din București, a fost închis în 2012, iar după 9 ani e gata doar în proporție de 35%. Din septembrie 2019, după ce Primăria Capitalei a reziliat contractul cu asocierea UTI-Astaldi, constructorul care câștigase contractul de 22 de milioane de euro în urma licitației, nu s-a mai mișcat un pai.
Între Primăria Capitalei și constructor sunt mai multe procese pe rol. „Situația nu s-a schimbat. Procesele sunt încă pe rol în fața primei instanțe”, au transmis reprezentanții UTI pentru Libertatea.
„Până la acest moment nu am simțit nicio schimbare din partea reprezentanților municipiului București, chiar dacă primarul s-a schimbat”, mai spun cei de la UTI.
„Ne-am dori să vedem din partea municipalității o dorință reală de a realiza acest proiect și suntem dispuși să ne implicăm în continuarea și finalizarea lucrărilor. Poziția noastră nu s-a schimbat în ceea ce privește realizarea proiectului, beneficiarul fiind, cel puțin până în prezent, partea oscilantă în această speță”, a mai transmis constructorul.
Foto: Székelyföldi Jégkorong Akadémia