• Din cauza diverselor probleme, ridicarea propriu-zisă a noii arene a început abia în septembrie 2017! Acum, între UTI-Astaldi și PMB există mai multe litigii pe rolul instanțelor de judecată, niciunul dintre acestea nefiind soluționat!
  • “PMB redusese bugetul alocat construcției încă de la debutul lui 2019, cu jumătate de an înainte de rezilierea contractului, ceea ce arată că nu își propusese să îl termine și nici să plătească asocierea pentru lucrările executate. PMB nu a înțeles nici în ultimul moment necesitatea de a acorda importanța cuvenită unui obiectiv de importanță semnificativă pentru bucureșteni”, susțin reprezentanții firmei UTI.

“Încă de anul trecut, Primăria Municipiului București a solicitat antreprenorului transmiterea unui program de execuție revizuit, justificarea întârzierilor înregistrate, modalitățile de recuperare a acestora, cu precizarea fermă a măsurilor și resurselor ce urmează a fi utilizate, însă, deși au existat numeroase întâlniri între reprezentanții PMB și constructor, acesta nu și-a asumat nici un termen”, mai spunea primarul.

Pe 12 septembrie, “asocierea UTI-Astaldi a predat obiectivul”, construit doar în proporție de cel mult 35%.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

De atunci, nici o veste despre patinoarul promis, a cărui reconstrucție a devenit un vis pentru cei care au ajuns să se pregătească în malluri.

  • Există informații că PMB vrea să reconstruiască arena prin Compania Națională de Investiții (CNI), conform unor surse Libertatea. Ministrul tineretului și sportului ar fi promis că sprijină demersul.

“Nu au eliberat amplasamentul, iar autorizația de demolare a clădirilor nu a fost eliberată până în septembrie 2017”

Libertatea a luat legătura cu reprezentanții constructorilor, cărora le-a cerut explicații.

-Care este situația?
– Așa cum ați mai scris, asocierea UTI Grup SA – Astaldi SpA a fost entitatea desemnată să execute lucrarea de construcție a patinoarului Flamaropol. Totuși, pentru a se putea demara lucrările trebuia ca PMB să pună la dispoziție amplasamentul liber de sarcini. Cu toate acestea, deși contractul de execuție a fost semnat în iunie 2015, lucrările au început cu o întârziere de peste 27 de luni din cauză că PMB, pe de o parte, nu a eliberat amplasamentul în toată această perioadă, iar, pe de altă parte, autorizația de demolare a clădirilor aflate pe amplasament nu a fost eliberată până în septembrie 2017, fapt ce a condus atât la începerea cu întârziere a lucrărilor, cât și la adoptarea unor proceduri tehnice de execuție diferite față de programul de execuție inițial conceput pentru situația prevăzută în contract.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Efectul direct al acestei situații generate de PMB, prelungirea semnificativă a duratei de execuție a lucrărilor, a determinat și creșterea costurilor indirecte ale asocierii cu mult peste valorile estimate la data elaborării ofertei.

UTI-Astaldi:

Au survenit și alți factori care au îngreunat dezvoltarea proiectului, cum sunt cei derivați din modificarea legislației care reglementează piața de construcții și costul forței de muncă prin intrarea în vigoare a Ordonanței 114/ 2018,  care a determinat creșterea semnificativă a costurilor salariale, precum și creșterea prețurilor materialelor de construcții comparativ cu perioada în care a fost elaborată oferta, care au determinat investiții financiare majore ale asocierii și care nu erau acoperite de prețul contractului.

Situația de mai sus a fost expusă în mod repetat PMB și, deși s-au încercat negocieri, Asocierea a întâlnit o atitudine surprinzătoare, rigidă și neconstructivă, capacitateade a înțelege și de a gestiona aceste situații din partea PMB fiind limitată la aspecte neesențiale.

Asocierea UTI-Astaldi:

-Ideea de a rupe contractul apăruse încă dinainte de vara trecută…
Da, Primăria Municipiului București a transmis către asocierea UTI Grup SA – Astaldi SpA o notificare de reziliere a contractului de lucrări, pentru o pretinsă culpă în execuția contractului, deși, în realitate, problemele erau generate chiar de conduita PMB, care, pe lângă încălcările numeroase ale contractului, nici nu a înțeles să își onoreze obligațiile de plată față de asociere. Noi am notificat Primăria Municipiului București cu privire la rezilierea contractului de lucrări pentru motive ce țin de culpa acesteia și care făceau imposibilă continuarea executării contractului. 

Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”
Recomandări
Călin Georgescu va cere reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dacă devine președintele României: „Înnobilează tinerii, reface cultul onoarei și demnității”

“Reprezentanții PMB nu s-au mai prezentat la momentul predării și preluării șantierului”

-Ce s-a întâmplat cu predarea lucrării? Anunțul de reziliere a venit în iunie, predarea s-a făcut în toamnă.
– Conduita oscilantă a PMB a continuat și în procesul de preluare a șantierului.  Asocierea a răspuns afirmativ solicitării PMB de a-i fi predate lucrările executate, însă concret, la momentul predării, reprezentanții PMB nu s-au mai prezentat! În fapt, a mai durat câteva săptămâni până când s-au hotărât să se prezinte pentru a începe preluarea. Mai mult decât atât, în prezent, PMB refuză în mod abuziv plata unei facturi emise de asociere pentru lucrări executate fără a avea o justificare reală pentru conduita sa.

  • “În octombrie 2018, asociatul nostru în acest proiect a intrat în procedură de concordat, fapt ce a condus la blocarea temporară a finanțării acordate de bancă. Lucrările nu au fost întrerupte, dar limitările impuse de dificultățile financiare au determinat o scădere a numărului de persoane alocate de asociere pentru execuție. În prezent, aceste dificultăți au fost depășite”

-De când nu mai efectuați lucrări?
– Am predat obiectivul către PMB la data de 12 septembrie 2019.

Patinoarul Mihai Flamaropol din București, abandonat de Primărie. Acuzații grave de la UTI: “Nu își propuseseră să îl termine și nici să plătească pentru lucrările executate”

-Ați chemat PMB în judecată?
– Între noi și PMB există mai multe litigii pe rolul instanțelor de judecată, niciunul dintre acestea nefiind soluționat, motiv pentru care nu putem vorbi încă de o decizie  definitivă în ceea ce privește patinoarul Flamaropol.

-Cum vedeți derularea viitoare a construcției?
– Dificil de estimat, având în vedere că PMB redusese bugetul alocat construcției obiectivului încă de la debutul anului 2019, cu jumătate de an înainte de rezilierea contractului, ceea ce arată fără dubiu că nu își propuseseră să îl termine și nici să plătească asocierea pentru lucrările executate. Este cert însă faptul că PMB nu a înțeles nici în ultimul moment necesitatea de a acorda importanța cuvenită unui obiectiv de importanță semnificativă pentru bucureșteni.

Primăria a avut intenția de a rezilia contractul cu constructorii, ca urmare a sincopelor constatate în derularea proiectului, inclusiv lipsa de personal suficient pe șantier. Ulterior, problemele s-au remediat. Toate părțile conlucrează în vederea finalizării obiectivului la standardele impuse de federațiile internaționale.

PMB, în februarie 2019:

“Am mai întâlnit acest comportament al PMB și în cazul operării Arenei Naționale, când a comis alt abuz”

-Se vehiculează informația că Primăria ar intenționa să continue lucrările prin CNI. Știți ceva despre aceasta?
– Întrebarea dv. ar putea confirma zvonurile potrivit cărora PMB a urmărit în mod neloial rezilierea contractului cu asocierea încă din 2018. Am mai întâlnit acest comportament contractual și în cazul operării Arenei Naționale, când PMB a comis un alt abuz. Însă, în plan obiectiv, deciziile legate de execuția lucrărilor pentru patinoarul Flamaropol sunt luate doar de Primăria Municipiului București.

Lucrare de 100.000.000 de lei

La finalul lunii mai 2019, Primăria anunța că lucrările la Patinoarul Flamaropol au ajuns la 25% și vor fi gata în vara anului 2019. Lucrările au demarat la începutul lunii martie 2017, după câțiva ani de blocaj. Valoarea lucrărilor se ridica la aproximativ 100 de milioane de lei fără TVA, contractul de proiectare și execuție fiind atribuit asocierii Astaldi-UTI.

Patinoarul Mihai Flamaropol - interiorul patinoarului
Interiorul patinoarului, în primăvara trecută
  • Patinoarul ar trebui să aibă o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9.500 de metri pătrați, cu o capacitate de 3.100 de locuri, inclusiv VIP. De asemenea, acoperişul viitorului patinoar ar urma să fie pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediata vecinătate. Pe teren ar trebui să se asigure şi o zonă de parcare în aer liber pentru aproximativ 82 de autoturisme.
Patinoarul Mihai Flamaropol - plan

Libertatea a solicitat Primăriei Generale răspunsuri privind situația patinoarului, însă acestea nu au venit până la publicarea acestui articol.

20200210165010_IMG_1676-01Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI